Marcu 11, 22–26; Matei 7, 7–8 (Puterea credinței și a rugăciunii)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Aveți credință în Dumnezeu. Adevărat zic vouă că oricine va zice acestui munte: Ridică-te și te aruncă în mare, și nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ceea ce spune se va face, va fi lui orice va zice. De aceea vă zic vouă: Toate câte cereți rugându-vă, să credeți că le-ați primit și le veți avea. Iar când stați să vă rugați, iertați orice aveți împotriva cuiva, ca și Tatăl vostru Cel din ceruri să vă ierte greșelile voastre. Că de nu iertați voi, nici Tatăl vostru Cel din ceruri nu vă va ierta greșelile voastre. Cereți și vi se va da; căutați și veți afla; bateți și vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, iar celui care bate i se va deschide.”

Rugăciunea curată

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Isaac, Cap. XXVI, 1-2, Cap. XXVII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 468-469

„Cine este în stare să arate pe deplin, cu oricâtă experiență ar fi înzestrat, deosebirile și înseși cauzele și originile imboldurilor prin care mintea aprinsă și înflăcărată este îndemnată la rugăciuni curate și foarte fierbinți? Dintre ele vom arăta, cu titlu de exemplu, câteva, pe cât voi putea să mi le amintesc acum, iluminat de Domnul. U­neori, cântând psa­l­­mi, câte un verset din ele îmi este izvor de ru­gă­ciune arzătoare. Alteori cântarea fraților prin mo­dulațiile ei îndeamnă sufletele ascultătorilor la rugăciune în­­cor­­­dată. Știm că și prestanța și gravitatea cântăre­țului de psalmi contribuie foarte mult la încălzirea sufletească a celor prezenți. De asemenea, îndemnurile unui bărbat desăvâr-șit, sau convorbirile duhov­­nicești, ­î­nal­ță adesea sufletele din starea de apăsare către rugăciuni foarte rodnice. Știm că și la moartea oricărui frate, sau a altei persoa­ne scum­pe, suntem zguduiți, iar a­min­­tirea stării călduțe, ca și a nepăsării noastre, ne produce uneori o căldură mântuitoare a spiritului. În acest chip nu se îndoiește nimeni că există nenumărate prilejuri care prin harul lui Dum­­ne­zeu poate să ne trezească mințile din somnolență și să le scoată din starea călduță. Nu este ușor de cercetat cum sau în ce chip ies aceste sentimente din încăperile tainice ale sufletului. Adesea, o bucurie de nespus, sau o înălțare duhovnicească, dă la iveală roada unor sentimente foarte sănătoase, care se manifestă prin strigăte de mare bucurie, tresăltarea de mulțumire pătrunzând și în chilia vecinului. Uneori însă, mintea se ascunde atât de bine în tainițele unei tăceri adânci, încât tot sunetul vocii este oprit de o iluminație venită pe neașteptate, iar spiritul înmărmurit fie că poate să cuprindă înăuntru toate simțirile, fie că le lasă libere și-și arată dorințele prin gemete care nu se pot exprima în cuvinte. Iar câteodată se umple de atâta durere, încât n-o poate sfârși decât odată cu uscarea lacrimilor.”

(Pr. Narcis Stupcanu)