Marcu 11, 27-33

„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni - se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și, răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”

... când vorbești despre Dumnezeu

Clement Alexandrinul, Stromatele, Stromata a V-a, Cap. XII, 81.3-81.6, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 5, p. 357

„(...) Unii L-au numit pe Dumnezeu «adânc», pentru că este inaccesibil și nemărginit, pentru că înconjură totul și cuprinde în El totul. Da, când este vorba de Dumnezeu, partea aceasta este cea mai grea de tratat. Dacă este greu de descoperit principiul oricărui lucru, apoi este greu de arătat primul și cel mai vechi principiu, care este cauza nașterii și a continuării existenței tuturor lucrurilor? Cum s-ar putea vorbi de Cel Ce nu este nici gen, nici dife­rență, nici specie, nici individ, nici număr, dar nici accident, nici ceva supus accidentului? (...) Nu trebuie să se vorbească de părți ale lui Dumnezeu, pentru că unul este indivizibil; de aceea este și infinit, nu în sensul că nu se poate parcurge, ci în sensul că este fără dimensiune și nu are sfârșit; și, deci, este fără formă și fără nume.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Chaeremon, Cap. XIII, 1, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 526-527

„(...) Cu cât mintea va înainta către puritate mai înaltă, cu atât va primi pe Dumnezeu mai măreț și va descoperi o mai mare obârșie de admirație în sine decât în arta vorbirii, sau în meșteșugul exprimării. După cum cel ce n-a încercat sentimentul bucuriei nu-l poate înțelege cu mintea, la fel cel ce l-a încercat nu-l va putea reda în cuvinte. Dacă, de pildă, ar vrea cineva să explice dulceața mierii unuia care n-a mâncat niciodată ceva dulce, cu siguranță că nici cel ce n-a primit-o în gură nu-i va simți gustul cu urechile, dar nici cel ce i-a cunoscut dulceața prin plăcerea oferită de gustul ei nu va putea să-i explice prin cuvinte gustul, ci doar îi va aprecia în tăcere savoarea.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 79a, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 203

„(...) Să înceteze tot sufletul, obișnuit să atace cu îndrăzneală orice idee despre Dumnezeu, de a mai gândi în deșert și fără dreaptă credință; și cunoscându-și neputința sa în cele mici, să cinstească numai cu tăcerea faptul existenței negrăite și mai presus și dincolo de toată înțelegerea și cunoștința Ființei dumnezeiești.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)