Marcu 11, 27-33

„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni - se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”

Cine săvârșește minunile?!

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A doua convorbire cu părintele Nestor, Cap. VII, 3-5, Cap. VIII, Cap. IX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 57, pp. 573-574

„ (...) Mai marii noştri niciodată n-au socotit că sunt monahi cinstiți şi scutiți de boala slavei deşarte cei care în auzul poporului spun că scot duhurile rele şi defăimează în mulțimea de admiratori acest har pe care l-au meritat, sau pe care şi l-au pretins ei înşişi. Dar zadarnic. Căci «cel ce se sprijină pe minciuni hrăneşte vânturile şi urmează păsările în zborul lor». Li se va întâmpla, fără îndoială, ceea ce se spune în Pilde: «Precum sunt norii şi vântul fără ploaie, aşa este omul care se laudă cu darul pe care niciodată nu-l dă». Şi de aceea, dacă va face vreun oarecare ceva din acestea, nu va avea laudă din partea noastră pentru semne, ci pentru podoaba vieții sale curate, şi nu trebuie căutat dacă ți se supun demonii, ci dacă are părțile iubirii descrise de apostol. Într-adevăr, este mai mare minune să scoți din propriu-ți trup îndemnurile la desfrânare decât să alungi duhurile rele din trupurile altora, este mai măreț semn să opreşti prin virtutea răbdării pornirile ucigaşe ale mâniei decât să porunceşti stăpânitorilor văzduhului, şi este de mai mult folos să-ți fereşti inima de muşcăturile foarte lacome ale deznădejdii decât să îndepărtezi bolile şi beteşugurile trupeşti ale altora. În sfârşit, din multe puncte de vedere este o mai strălucită virtute şi o înaintare mai vrednică de laudă să-ți vindeci bolile propriului suflet decât pe cele ale trupului altuia. Cu cât sufletul este mai presus de trup, cu atât este mai trebuincioasă sănătatea lui şi cu cât este mai pre­țioasă şi mai deosebită ființa lui, cu atât este mai rău şi mai primejdios ca el să se prăbuşească. Despre aceste vindecări prea­feri­ciții apostoli spun aşa: «Să nu vă bucurați că vi se supun demonii». Căci nu puterea lor făcea aceasta, ci puterea numelui chemat. De aceea sunt sfătuiți să nu îndrăznească a pretinde fericirea sau slava lor, care se înfăptuiesc numai din puterea şi minunea lui Dumnezeu, ci acea curăție lăuntrică a vieții şi a inimii.”