„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Marcu 11, 27-33
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut în el? Iar de vom zice: de la oameni – se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”
Minunile
Casiodor, Istoria Bisericească tripartită, Cartea a VI-a, capitolul XLI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 75, p. 257
„Nu voi trece sub tăcere, ci voi povesti ceea ce s-a întâmplat sub Iulian. Căci a fost un semn al puterii lui Hristos și un indiciu al mâniei lui Dumnezeu împotriva împăratului (Iulian Apostatul [361-363]). Când a aflat că în Cesareea din Filippi, oraș al Feniciei, care se numea Panea, există o statuie deosebită a lui Hristos, pe care a ridicat-o acolo femeia aceea vindecată de curgere de sânge, după ce a dat-o jos, a așezat acolo propria lui statuie. Când a căzut din cer un trăsnet năprasnic, statuia a fost despicată până aproape de piept, iar capul și gâtul au fost aruncate într-o parte și înfipte în pământ. Dar cealaltă parte a rămas pe loc până azi și a păstrat semnul fulgerului. Atunci păgânii au târât statuia lui Hristos și au sfărâmat-o. Mai târziu însă creștinii, adunând bucățile, au reconstituit statuia, așezând-o în biserică, unde se păstrează și azi. Această statuie, așa cum relatează Eusebie, se știe că este leacul tuturor patimilor și suferințelor. Lângă ea au crescut niște ierburi de o specie pe care nu o cunoaște nici un medic de pe pământul nostru. (Sozomen, V, 20).”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XXXII, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 405
„Dacă din om nemilos ai ajuns milostiv, ți-ai vindecat mâna uscată! Dacă, în loc să te duci la teatru, te duci la biserică, ți-ai vindecat piciorul, care șchiopăta! Dacă ochii tăi nu mai umblă după femei desfrânate și nici după frumusețe străină, ți-ai deschis ochii tăi cei orbi! Dacă în loc de cântece drăcești înveți cântece duhovnicești, ai început să vorbești, mut fiind! Acestea-s cele mai mari minuni! Acestea-s semne nemaiauzite! Dacă ne vom duce viața săvârșind aceste minuni, vom ajunge prin ele și noi oameni mari și minunați, vom atrage și pe toți cei păcătoși la virtute și ne vom bucura și de viața ce va să fie.”