„Zis-a Domnul: Precum a fost în zilele lui Noe, tot așa va fi și în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau, până în ziua când a intrat Noe în corabie și a venit potopul și i-a nimicit
Marcu 11, 27-33 (Iisus și cărturarii)
„În vremea aceea a intrat Iisus iarăși în Ierusalim. Și, pe când mergea El prin templu, au venit la El arhiereii, cărturarii și bătrânii și I-au zis: Cu ce putere faci acestea? Sau cine Ți-a dat Ție puterea aceasta, ca să le faci? Iar Iisus le-a zis: Vă voi întreba și Eu un cuvânt; răspundeți-Mi, și vă voi spune și Eu cu ce putere fac acestea: Botezul lui Ioan din cer a fost, sau de la oameni? Răspundeți-Mi! Și ei vorbeau între ei, zicând: De vom zice: din cer, va zice: Pentru ce, dar, n-ați crezut
în el? Iar de vom zice: de la oameni - se temeau de mulțime, căci toți socoteau că Ioan era într-adevăr proroc. Și răspunzând, au zis lui Iisus: Nu știm. Și Iisus le-a zis: Nici Eu nu vă spun vouă cu ce putere fac acestea.”
Preștiința lui Dumnezeu
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Unsprezecea, Cap. 9, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 1037
„Deci, preștiind toate și privind la cele viitoare ca și cum ar fi prezente, pe lângă toate celelalte pe care le-a spus despre Hristos, cuvântul dumnezeiesc a prevestit de mai înainte și că se va pierde Cel pus între ucenici. În orice caz, preștiința nu a fost o voință și o poruncă a lui Dumnezeu; nici prezicerea n-a avut în ea necesitatea lucrării răului, care fusese prevăzută, și a uneltirii împotriva Mântuitorului, ci a fost mai degrabă un îndemn de abținere de la ea. Pentru cel ce o știa, dacă voia, era mai degrabă un îndemn ca să se păzească de a o pătimi, având putința pornirii spre ceea ce voia. Dar poate vei zice: Cum îi mai păzește Hristos, dacă, urmând pornirile și mișcările libere ale propriilor voiri, unii se află în afara plasei diavolești, iar dintre toți a rătăcit singur netrebnicul Iuda? Ce folos a avut el din așa-zisa pază? Dar, o, viteazule, îți vom spune iarăși că sunt bune și foarte folositoare trezvia, tăria minții, voința neclintită, facerea de bine și dobândirea virtuții. În felul acesta lucrăm mântuirea noastră. Dar nu ajunge numai aceasta sufletului omului, deoarece are nevoie și de conlucrarea cu harul de sus, care ușurează sufletului cele greu de împlinit și face lesne de străbătut calea obositoare și aspră a dreptății.”
Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Patra, Cap. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, p. 447
„Nu spune (Mântuitorul - n.n.) limpede cine Îl va vinde. Ci, punând această povară a necredinței în mod simplu și neprecis pe seama unuia, cheamă pe toți la luptă și la o veghere mai atentă, făcând pe fiecare să se teamă de păgubirea sufletului său. Iar odată cu aceasta a făcut și alt lucru folositor credinței lor. Căci, arătând celor ce au mărturisit constant și credeau că El este Fiul lui Dumnezeu, că știe de mai înainte cele viitoare, le întărește și prin aceasta mărturisirea în El. Căci își dau seama că nici una dintre făpturi nu cunoaște cele viitoare, ci numai Unul și singur Dumnezeu prin fire, despre Care s-a scris: Cel ce știe toate înainte de facerea lor (Daniel 13, 42).”
(Pr. Narcis Stupcanu)