Marcu 12, 1-12 (Pilda lucrătorilor viei)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și la vreme, a trimis la lucrători o slugă ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o și i-au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea lovind-o cu pietre, i-au spart capul și au ocărât-o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis-o; și pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea și un fiu iubit al său și în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm și moștenirea va fi a noastră. Și, prinzându-l, l-au omorât și l-au aruncat afară din vie. Ce va face acum stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? Și căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și lăsându-L, s-au dus.”

Urmările lăcomiei

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 733-734

„Îmi vorbești de atâtea și atâtea hectare de pământ, de zece, de douăzeci sau chiar multe case, de tot atâtea băi, de mii de robi sau de două ori atâția, de trăsuri ferecate în aur și argint! Eu îți spun numai atât! Dacă fiecare dintre voi, bo­ga­ților, și-ar părăsi sărăcia lui - că bogăția voastră e sărăcie față de aceea de care vreau să vă vorbesc - și ajunge proprietarul întregii lumi; dacă fiecare din voi ar avea în stăpânirea lui atâția oameni câți sunt acum peste tot pe pământ și mare; dacă fiecare din voi ar stăpâni toate: lumea, pământul, marea, casele, orașele și neamurile; dacă pretutindeni toate izvoarele ar izvorî aur în loc de apă, ei bine, eu voi spune că un om atât de bogat nu face trei parale dacă pierde Împărăția cerurilor! Dacă se chinuiesc cumplit cei care iubesc aceste bogății trecătoare, atunci când nu le dobândesc, ce n-ar mângâia, oare, dacă și-ar da seama cât de mari sunt bogățiile cele negrăite de pe lumea cealaltă? Nimic. Nu-mi vorbi mie de bogă­ția averilor, ci gândește-te la paguba mare ce o suferă îndrăgos­tiții de averi din pricina averilor lor! Pierd cerul de dragul bogăției lor; pățesc la fel ca unul care, pier­zând onorurile cele mari din palatele împărătești, are numai o grămadă de băligar și se mân­drește cu ea. Că întru nimic nu se deosebește mulțimea bogăta­șilor de o grămadă de băligar. Dar, mai bine spus, băligarul e mai bun decât averile; e de folos și pentru îngrășarea pământului, și pentru încălzitul băilor, și pentru multe alte treburi de acest fel; dar aurul îngropat la nimic din acestea nu este de folos.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)