Marcu 12, 1–12 (Pilda lucrătorilor viei)

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om a sădit vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit un turn și a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Și, la vreme, a trimis la lucrători o slugă ca să ia de la ei din roadele viei. Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o și i-au dat drumul fără nimic. Și a trimis la ei, iarăși, altă slugă, dar și pe aceea lovind-o cu pietre, i-au spart capul și au ocărât-o. Și a trimis alta. Dar și pe aceea au ucis-o; și pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le. Mai avea și un fiu iubit al său și, în cele din urmă, l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor rușina de fiul meu. Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moștenitorul; veniți să-l omorâm, și moștenirea va fi a noastră. Și prinzându-l, l-au omorât și l-au aruncat afară din vie. Deci, ce va face stăpânul viei? Va veni și va pierde pe lucrători, iar via o va da altora. Oare nici Scriptura aceasta n-ați citit-o: «Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului; de la Domnul s-a făcut aceasta și este lucru minunat în ochii noștri»? Și căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înțeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Și, lăsându-L, s-au dus.”

Gândurile rele și îndepărtarea lor

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, Întâia convorbire cu părintele Moise, Cap. XVI, Cap. XVII, 1-2, Cap. XVIII, 1-3, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1990), vol. 57, pp. 320-321

„Ghermanus: Dar cum se explică faptul că se furișează și pătrund în noi, chiar fără să vrem și să știm, gânduri fără rost, pe care este greu nu numai să le alungăm, dar chiar să le înțelegem și să ne lămurim asupra lor? Poate vreodată mintea să scape de ele și să nu cadă niciodată în cursa acestor înșelăciuni deșarte?

Moise: Nu-i este cu putință minții să nu fie tulburată de astfel de gânduri, dar ea poate să lupte împotriva lor și să le învingă. Iar dacă nu depinde de noi apariția lor, în schimb este în puterea noastră dezaprobarea sau acceptarea lor? Precum am spus, este imposibil ca mintea să nu fie năpădită de tot felul de gânduri, dar nu trebuie să punem totul pe seama atacurilor și ispitelor din partea acelor duhuri, care caută să pătrundă în noi. Altfel, omul n-ar avea libertatea de a alege și nu s-ar putea îndrepta. Eu afirm că depinde în mare măsură de noi să ne îndreptăm gândurile, să facem să crească în inimile noastre numai cele sfinte și spirituale, nu cele pământești și carnale. De aceea citim mereu și medităm asupra Scripturii, pentru ca să oferim memoriei ocazia de a primi cele duhovnicești, de aceea cântăm adesea psalmi, ca să ne formăm în atmosfera lor, de aceea veghem, postim și ne rugăm fără preget, pentru ca inima noastră să respingă cele pământești și să se umple de cele cerești. Trebuie să avem mereu în vedere acestea, pentru ca nu cumva mintea, acoperită de pecinginea viciilor, să șovăie și să se prăbușească în ținuturile cărnii.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)