Marcu 12, 18–27

„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.”

Logica Învierii de Apoi

Tertulian, Apologeticul, XLVIII, 5-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 105-106

„Cum e cu putință, spui tu, ca o materie odată descompusă să poată reveni la ce a fost? Judecă-te pe tine însuți, omule, şi vei avea convingerea lucrului. Gândeşte-te ce ai fost mai înainte de a fi ce eşti. Nimic, fără îndoială, căci de ai fi fost ceva, ţi-ai aduce aminte. Prin urmare tu, care n-ai fost nimic mai înainte de a exista, tot tu, devenind nimic după ce vei înceta a mai exista, de ce n-ai să poți deveni iarăşi din nimic ceva, prin voința aceluiaşi creator, care a voit ca tu să iei ființă din nimic? Ce lucru nou se petrece cu tine? Nu erai şi ai fost făcut, precum ai să fii din nou, atunci când n-o să mai fii. Explică, dacă poți, cum ai fost făcut şi apoi vei putea întreba cum vei fi făcut. Şi, fără îndoială, mai uşor ai să fii ce-ai fost odată, fiindcă n-a fost greu să fii făcut ceea ce n-ai fost niciodată înainte. Va fi poate vreo îndoială, cred eu, despre puterea lui Dumnezeu, care a alcătuit acest corp aşa de mare al lumii din ceea ce nu fusese mai înainte, nu mai puțin decât din neînsuflețirea ce era a spațiului şi a mişcării? (...) Lumina în fiecare zi se stinge şi vine iarăşi să strălucească din nou, şi întunericul, la fel, la rându-i se duce şi vine iarăşi la loc; stelele se sting şi se aprind din nou, anotimpurile reîncep de unde s-au sfârşit, fructele se trec şi revin, sămânța creşte mai îmbelşugat numai după ce s-a descompus şi a putrezit. Toate privind se conservă, toate din moarte renasc. Şi tu, omule, nume aşa de însemnat, dacă te înțelegi pe tine însuți, fie chiar de ar fi s-o afli din inscripția de la Delfi, tu, stăpânul tuturor lucrurilor, care pier şi renasc, nu cumva vei muri ca să pieri? Vei învia, oriunde va fi să mori, oricare va fi materia care te va distruge, te va nimici, întru nimic nu te va putea pierde, şi te va reda cum ai fost. Căci al Aceluia este nimicul, al cui este şi totul.”