Marcu 12, 18-27 (Ispitirea saducheilor)

„În vremea aceea au venit la Iisus saducheii, care zic că nu este înviere, și-L întrebau zicând: Învățătorule, Moise ne-a lăsat scris că, de va muri fratele cuiva și va rămâne femeia fără copii, să ia fratele său pe femeia lui și să ridice urmaș fratelui. Și erau șapte frați. Și cel dintâi și-a luat femeie, dar, murind, n-a lăsat urmaș. Și a luat-o pe ea al doilea, și a murit nelăsând urmaș. Tot așa al treilea. Și au luat-o toți șapte și n-au lăsat urmaș. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, când vor învia, a căruia dintre ei va fi femeia? Căci toți șapte au avut-o de nevastă. Și le-a zis Iisus: Oare nu pentru aceasta rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu? Căci, după ce vor învia din morți, nici nu se mai însoară, nici nu se mai mărită, ci sunt ca îngerii în ceruri. Iar despre morți, că vor învia, n-ați citit oare în cartea lui Moise, când i-a vorbit Dumnezeu din rug, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul celor morți, ci al celor vii. Deci voi sunteți în mare rătăcire.”

Cum înțelegem Sfânta Scriptură

Origen, Omilii la Cartea Facerii, Omilia IX, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 41

„Pe măsură ce înaintăm cu citirea Scripturii, ne întâmpină taine tot mai multe. Dacă apuci calea mării pe o corabie mică, te temi mai puțin când ești aproape de țărm, dar pe măsură ce te îndepărtezi înaintând în largul mării, se ivesc o mulțime de temeri și bănuieli, urcând și coborând pe valurile care se umflă și scad, o copleșitoare spaimă pune stăpânire pe suflet și tremuri de groază la gândul că ți-ai încredințat viața pe o corabie atât de mică față de imensitatea nesfârșită a valurilor. Un asemenea sentiment se petrece în sufletul meu, sărac în vrednicii și slab cu duhul, care cutează să înfrunte un atât de vast ocean de taine.”

Origen, Omilii la Cartea Ieșirii, Omilia XII, Cap. I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, p. 115

„Într-adevăr, precum spune Apos­tolul, acum «se așterne un văl peste citirea Vechiului Testament», acum vorbește Moise cu o față strălu­citoare, însă lumina care strălucește pe fața sa n-o putem vedea. N-o putem vedea fiindcă suntem încă poporul care nu trăiește cu mai multă însu­flețire și vrednicie decât restul poporului. De aceea, drept grăiește Sfântul Apostol: Până azi la citi­rea Vechiului Testament ră­mâne același văl (II Corinteni 3, 14). Această hotărâre ne întunecă orice nădejde de a dezvălui sensul, dacă Apostolul nu ne-ar ajuta spunând: Iar când se vor întoarce către Domnul, vălul se va ridica. În întoar­ce­­rea noastră către Domnul rezidă ridicarea vălului. De aici putem con­chide că, atâta vreme cât citim sfintele cărți fără să le înțelegem, câtă vreme ele ne sunt neînțelese și încuiate, noi nu suntem încă întorși cu fața spre Domnul, iar dacă nu ne întoarcem spre El, fără nici o îndoială că vălul nu ni se ridică.”

(Pr. Narcis Stupcanu)