Marcu 12, 28-37 (Cea dintâi poruncă)

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus unul din cărturarii care Îl auzise vorbind cu saducheii și văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: «Ascultă, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn». Și: «Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău și din toată puterea ta». Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: «Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți». Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Și I-a zis cărturarul: Bine, Învățătorule. Adevărat ai zis că Unul este Dumnezeu și nu este altul afară de El. Și a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul și din toată puterea și a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuți este mai mult decât toate arderile de tot și decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înțelepciune, i-a zis: Nu ești departe de Împărăția lui Dumnezeu. Și nimeni nu mai îndrăznea să-L mai întrebe. Și, învățând Iisus în templu, le grăia zicând: Cum zic cărturarii că Hristos este Fiul lui David? Însuși David a zis întru Duhul Sfânt: «Zis-a Domnul Domnului meu: Șezi de-a dreapta Mea până ce voi pune pe vrăjmașii Tăi așternut picioarelor Tale». Deci însuși David Îl numește pe El Domn; de unde, dar este fiul lui? Și toată mulțimea Îl asculta cu bucurie.”

Iubirea aproapelui

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Epistole, Partea Întâi, Ep. 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 81, p. 45

„Să rămânem blânzi și liniștiți față de toate cele ce ni se întâmplă fără voia noastră, darnici cu săracii, primitori de străini, gata de ajutor, după putere, față de cei ce au trebuință de ocrotire; de un suflet și de un gând cu prietenii; apropiați celor cunoscuți; la îndemâna celor mai smeriți; împreună-pătimitori și de oameni iubitori cu cei bolnavi; îndelung-răbdători cu cei ce se mânie; iertători ai celor ce greșesc; mângâietori celor întristați. Și, ca să spun simplu, să ne facem tuturor toate pentru frica de Dumnezeu și pentru amenințarea viitoarei judecăți așteptate a lui Hristos. Căci fără cele înșirate nu poate avea nimeni nădejde de mân­tuire.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 182, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 353

„(...) Îl citez pe marele și dumnezeiescul și mângâietorul Dionisie, ține de datoria iubirii Tale de oameni să îndrepți pe cel fără voie neștiutor și să dai cuvânt celui ce se roagă să învețe și să ajuți pe cel ce nu are putere îndestulătoare și să vindeci pe cel fără voie bolnav («Despre numirile dumnezeiești», cap. 13). Făcând așa, vei aduce lui Dumnezeu, împreună cu celelalte bunuri, sau mai bine zis, înaintea lor, și acest bun, adică iubirea de oameni, ca dar cinstit și mai sfânt decât orice jertfă. Căci El este slăvit în cer și pe pământ de toată zidirea și nu cere de la noi decât unica jertfă a iubirii între noi.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)