Marcu 12, 38-44 (Banii văduvei)

„Zis-a Domnul: Păziți-vă de cărturarii cărora le place să se plimbe în haine lungi și să li se plece lumea în piețe și să stea în băncile dintâi în sinagogi și să stea în capul mesei la ospețe. Ei, care secătuiesc casele văduvelor și de ochii lumii se roagă îndelung, își vor lua mai multă osândă. Și, șezând în preajma cutiei darurilor, Iisus privea cum mulțimea aruncă bani în cutie. Și mulți bogați aruncau mult. Și venind o văduvă săracă, a aruncat doi bani, adică un codrant. Și chemând la Sine pe ucenicii Săi le-a zis: Adevărat grăiesc vouă că această văduvă săracă a aruncat în cutia darurilor mai mult decât toți ceilalți. Pentru că toți au aruncat din prisosul lor, pe când ea, din sărăcia ei, a aruncat tot ce avea, toată avuția sa.”

Sărăcia nu ne împiedică să fim milostivi

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre iubirea față de săraci și despre facerea de bine, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 447-448

„Fiecare să poarte de grijă de cei din apropierea lui. Nu lăsa pe cei din jurul tău să fie îngrijiți de altcineva! Să nu cumva să ia altul comoara care se află lângă tine! Îmbrățișează pe cel căzut în suferință ca și cum ai îndrăgi aurul. Iubește pe cel împovărat ca și cum îți iubești propria sănătate, ca și cum iubești sănătatea soției, a copiilor, a casnicilor și a întregii tale familii. Cel lipsit și bolnav este de două ori mai sărac; dacă îl ajută sănătatea, cel lipsit merge din ușă în ușă, îndreptându-se către cei avuți, iar dacă stau la încrucișarea drumurilor, cer mila tuturor trecătorilor, cum o cerea și Daniil în groapă (Daniel 14, 32); în schimb, cei chinuiți de boală te așteaptă pe tine cel evlavios și iubitor de săraci.
(...) Dar poate că vei zice: și eu sunt sărac. Fie! Dă totuși cât ai, căci Dumnezeu nu-ți cere ceva peste puteri. Tu să dai pâine, altul un pahar cu vin, iar altul o haină și astfel suferința în care se zbate un om poate fi înlăturată. Nici Moise n-a primit de la un singur om tot ce avea nevoie pentru terminarea cortului mărturiei, ci a adunat de la tot poporul. Căci aurul l-a dat unul, argintul altul, un altul mai sărac a dăruit pielea, iar altul care era cel mai sărac dintre toți a dăruit câteva fire de lână. Oare, nu știi că și banul văduvei (Marcu 12, 42) a ajuns să întreacă până și darurile celor bogați? Căci ea a dat tot ce avea, pe când ceilalți, doar o mică parte.”

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii la Psalmi, Omilia la Psalmul XXXVI, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1986), vol. 17, p. 268

„Sărăcia nu este totdeauna ceva de laudă; este de laudă sărăcia săvârșită de bunăvoie, după sfatul evanghelic (Matei 5, 3). Că mulți sunt săraci, dar cu voința sunt foarte lacomi; pe aceștia sărăcia nu-i mântuie, ci voința îi osândește. Deci, nu cel lipsit de toate este negreșit vrednic de a fi fericit, ci cel care socotește porunca lui Hristos mai bună decât comorile lumii. Pe aceștia și Domnul îi fericește zicând: Fericiți cei săraci cu duhul (Matei 5, 3); nu cei săraci cu averea, ci cei care au ales sărăcia din imboldul sufletului lor.”

(Pr. Narcis Stupcanu)