Marcu 13, 24–31 (Venirea Fiului Omului)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: În acele zile, după necazul acela, soarele se va întuneca și luna nu-și va mai da lumina ei. Și stelele vor cădea din cer și puterile care sunt în ceruri se vor clătina. Atunci vor vedea pe Fiul Omului venind pe nori, cu putere multă și cu slavă. Și atunci El va trimite pe îngerii Săi și va aduna pe aleșii Săi din cele patru vânturi, de la marginea pământului până la marginea cerului. Învățați de la smochin pilda aceasta: Când mlădița lui se face fragedă și înfrunzește, cunoașteți că vara este aproape. Tot așa și voi, când veți vedea împlinindu-se aceste lucruri, să știți că El este aproape, lângă uși. Adevărat grăiesc vouă, că nu va trece neamul acesta până ce nu vor fi toate acestea. Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece.”

Dumnezeu - Creatorul lumii

Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, XXXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 74-75

„Deci nu trebuie să cugetăm că sunt mulți cârmuitorii și făcătorii creației, ci, pentru a păstra dreapta credință strictă și adevărul, trebuie să credem că Făcătorul ei este Unul. Și semnul sigur că Făcătorul universului este Unul e că nu sunt multe lumi, ci una. Căci dacă erau mulți zei, trebuiau să fie și multe și diferite lumi. Căci nu puteau mulți zei să alcătuiască o singură lume, nici o singură lume să fie făcută de mulți zei, date fiind implicațiile absurde ale acestui fapt. Întâi, unica lume făcută de mulți zei ar implica o slăbiciune a celor ce au făcut-o, arătându-se că un singur lucru a fost săvârșit de mulți. Și aceasta ar fi un semn sigur al nedesăvârșirii capacității fiecăruia de a-l face. Căci dacă ar fi ajuns unul, n-ar fi fost nevoie să-și împlinească mai mulți în mod reciproc insuficiența. Dar a spune că în Dumnezeu există vreo insuficiență nu e numai propriu necredinței, ci întrece orice nelegiuire. Chiar un meșter dintre oameni n-ar fi socotit desăvârșit, ci slab, dacă n-ar săvârși singur o operă, ci împreună cu mulți. Iar dacă fiecare (din zei) ar fi putut să creeze întreg universul, dar l-au creat toți împreună ca să se arate lucrând unul cu altul, prin aceasta s-ar spune un lucru de râs. Căci în acest caz fiecare ar fi lucrat pentru slavă, ca să nu se presupună că e neputincios. Dar a spune că există în zei o slavă deșartă e de asemenea cu totul absurd. Astfel, dacă fiecare era în stare să creeze întregul univers, ce trebuință a fost de mulți, odată ce fiecare a fost suficient pentru a face totul? Apoi ar fi absurd ca opera să fie una, iar înfăptuitorii ei mulți și feluriți, odată ce o lege naturală arată că unul și desăvârșitul e superior celor mulți și diferiți.
Dar trebuie știut și aceasta, că dacă lumea s-ar fi făcut de către mulți, ar avea și mișcările deosebite și neasemănătoare. Căci depinzând de mulți făcători ar avea și mișcările deosebite. Și în această felurime, cum s-a spus mai înainte, s-ar arăta iarăși o dezordine și un haos. Pentru că nici o corabie cârmuită de mulți nu va pluti drept, dacă nu i-ar ține cârma un singur cârmaci.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)