Marcu 13, 9-13

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la voi înșivă. Că vă vor da în adunări și veți fi bătuți în sinagogi și veți sta înaintea stăpânitorilor și a împăraților, pentru Mine, spre mărturie lor. Însă mai întâi Evanghelia trebuie să se propovăduiască la toate neamurile. Iar când vă vor duce ca să vă dea în mâna stăpânitorilor, nu vă îngrijiți dinainte ce veți vorbi, căci veți grăi ceea ce se va da vouă în ceasul acela. Căci nu voi sunteți cei care veți vorbi, ci Duhul Sfânt. Și va da frate pe frate la moarte și tată pe fiu și copiii se vor răzvrăti împotriva părinților și îi vor ucide. Și veți fi urâți de toți pentru numele Meu; iar cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui.”

Propovăduirea Evangheliei

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, Omilia XXXIII, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 23, p. 413

„Dușmanii îi aveau în puterea lor, iar ei erau doisprezece oameni: simpli, înlănțuiți, biciuiți, purtați de colo-colo; dar nu li s-a putut închide gura; ci după cum nu-i cu putință să înlănțuiești raza de soare, tot așa și limba acelora. Pricina? Nu erau ei cei care vorbeau, ci puterea Duhului! Așa a învins și Pavel pe Agripa (Faptele Apostolilor 25, 23-26, 32) și pe Nero, care a întrecut pe toți oamenii în răutate. Domnul, spune Pavel, mi-a stat în ajutor și m-a izbăvit din gura leului (II Timotei 4, 17). Tu, însă, minunează-te de ucenicii Domnului, că îndată ce au auzit pe Domnul spunându-le: Nu vă îngrijiți, au crezut, au ascultat și nimic din cele înfricoșătoare nu i-a spăimântat. Iar dacă spui că Domnul le-a dat destulă mângâiere prin cuvintele: Duhul Tatălui nostru va fi Cel Ce grăiește, apoi, tocmai pentru aceasta mai cu seamă mă minunez de ei că nu s-au îndoit, nici n-au cerut Domnului să-i scape de chinuri și de suferințe. Și aveau să le sufere nu doi sau trei ani, ci toată viața lor.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Zecea, Capitolul al Doilea, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 41, p. 952

„(...) Și acum, Doamne, caută spre amenințările lor și dă robilor Tăi să grăiască cuvântul Tău cu toată îndrăzneala (Faptele Apostolilor 4, 29). În mod obișnuit celor ce slujesc Evanghelia li se împotrivesc foarte mulți și-i lovesc. Dar, deși era mare frica și cumplite valurile care se ridicau din amenințări, nu era nici un motiv care să-i facă pe cei cu adevărat ucenici să pătimească, dar au ales să săvârșească prin lucrarea lor opera iubirii. Iar iubirea este astfel cum ne-a arătat-o Mântuitorul: în locul bucuriei, ce I se cuvenea, a răbdat crucea, disprețuind rușinea, ca să obțină mântuirea celor ce au păcătuit. Căci, dacă El n-ar fi voit să pătimească, am fi încă morți și slujitori ai diavolului, nebuni, orbi, lipsiți de orice bine, robi ai plăcerii și ai păcatului, neavând nici o nădejde și fără de Dumnezeu în această lume (Efeseni 2, 12).”