Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Marcu 14, 3-9 (Femeia care a uns cu mir picioarele Mântuitorului)

Marcu 14, 3-9 (Femeia care a uns cu mir picioarele Mântuitorului)

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 26 Feb, 2021

„În vremea aceea, fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon Leprosul, și șezând la masă, a venit o femeie având un alabastru cu mir de nard curat, de mare preț, și, spărgând vasul, a vărsat mirul pe capul lui Iisus. Dar erau unii mâhniți între ei, zicând: Pentru ce s-a făcut această risipă de mir? Căci putea să se vândă acest mir cu peste trei sute de dinari și să se dea săracilor. Și cârteau împotriva ei. Dar Iisus a zis: Lăsați-o! De ce îi faceți supărare? Lucru bun a făcut ea cu Mine. Că pe săraci totdeauna îi aveți cu voi și oricând voiți puteți să le faceți bine, dar pe Mine nu Mă aveți totdeauna. Ea a făcut ceea ce avea de făcut: mai dinainte a uns trupul Meu spre înmormântare. Adevărat zic vouă: Oriunde se va propovădui Evanghelia, în toată lumea, se va spune și ce a făcut aceasta, spre pomenirea ei.”

Moartea - un pas spre veșnicie

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LXVI, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 324-325

„Să nu-l plângi pe cel care-și sfârșește viața în țară străină, nici pe cel care trăind în pustie se mută din viața aceasta în viața cealaltă! Nu e vrednic de plâns unul ca acesta, ci cel care moare în păcate, fie de moare în pat, fie în casă, fie înconjurat de rude! Să nu-mi spui mie acele cuvinte goale, pline de batjocură și de nebunie: Cutare a murit mai rău ca un câine! N-a fost nici un cunoscut la înmormântarea lui, nici n-a avut cu ce să-l înmormânteze! Au strâns mână de la mână; așa l-au înmormântat. Nu, omule, a fi înmormântat așa nu înseamnă a muri mai rău ca un câine! Cu ce a fost vătămat unul ca acesta? Cu nimic, afară numai dacă n-a fost înmormântat cu haina virtuții, că pe omul virtuos nimic nu-l poate vătăma. Află că de cei mai mulți drepți, adică de profeți și de apostoli, afară de câțiva, nici nu știm unde au fost înmormântați. Unora li s-au tăiat capetele, alții s-au mutat din viața aceasta fiind uciși cu pietre, alții pentru credință și-au dat sufletul în nenumărate și felurite munci; toți au suferit mucenicia lui Hristos. Dar nimeni nu va îndrăzni să spună de unii ca aceștia că moartea lor a fost necinstită... Chiar de-ar cădea între tâlhari, chiar de-ar fi mâncat de fiarele sălbatice, dacă este virtuos, moartea lui este cinstită. Spune-mi, nu i s-a tăiat capul lui Zaharia? Ștefan, cel dintâi care a pus cununa de mucenic, nu și-a sfârșit viața fiind ucis cu pietre? Lui Pavel nu i s-a tăiat capul? Petru n-a primit pedeapsa crucii, fiind răstignit altfel decât Stăpânul, cu capul în jos? Și nu sunt, oare, pentru asta toți cântați și lăudați în toată lumea? Gândindu-ne la toate acestea, să nu-i plângem nici pe cei care mor în țări străine, dar nici să-i fericim pe cei care-și sfârșesc viața în paturile lor; ci, urmând canonul Dumnezeieștii Scripturi, să-i fericim pe cei care au murit ducând viață virtuoasă și să-i plângem pe cei care au murit în păcate.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)