Marcu 3, 20–27

„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și cu domnul diavolilor alungă diavolii. Însă Iisus, chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate Satana să alunge pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă Satana s-a ridicat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare și atunci va jefui casa lui.”

Diavolul dezbină

Tertulian, Apologeticul, XXII, 7-9, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 74

„Și ce hrană mai căutată poate exista pentru ei (diavoli), decât să abată pe om de la cugetul adevăratului Dumnezeu prin ademeniri mincinoase? Voi arăta îndată în ce chip operează acestea.
Orice spirit este iute ca o pasăre. La fel și demonii și îngerii lor. De aceea în aceeași clipă sunt pretutindeni. Pentru ei tot pământul este ca un singur loc. Orice se petrece ori și unde, ei pot totodată să știe și să anunțe. Iuțeala este socotită divinitate, pentru că ființa ei este necunoscută. Astfel, uneori voiesc să treacă drept autori ai lucrurilor pe care le vestesc. Și sunt de fapt numai autori ai lucrurilor rele, dar ai celor bune niciodată.

Chiar și hotărârile lui Dumnezeu le-au aflat mai dinainte de la profeți, pe când aceștia vorbeau poporului, și acum le culeg din lecturile publice. Astfel însușindu-și unele cunoștințe despre mersul vremii, ei simulează dumnezeirea, când de fapt ei nu fac decât să fure darul de a prevesti.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Serenus, Cap. XXV, 4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 452

„(...) Diavolul, potrivit faptului că a fost creat fie duh, fie înger, fie bun, n-a avut pe nimeni tată în afară de Dumnezeu, făcătorul său. Acesta, fiindcă s-a înălțat în trufie și a zis în inima sa: «Mă voi înălța deasupra norilor și voi fi asemenea Celui Preaînalt», a devenit mincinos și «n-a stat în adevăr» ci, scoțând minciuna din comoara proprie a răutății, a devenit nu numai mincinos, ci chiar tatăl minciunii însăși, prin care a făgăduit omului dumnezeirea zicând: «Veți fi ca Dumnezeu». Prin aceste cuvinte el n-a stat în adevăr, ci s-a făcut de la început un ucigaș de oameni, fie aducând pe Adam în situația de a fi muritor, fie ucigând pe Abel prin îndemnul său, dar cu mâna lui Cain.”