Marcu 3, 20-27

„În vremea aceea a venit Iisus în casă și iarăși mulțimea s-a adunat, încât ei nu puteau nici pâine să mănânce. Și, auzind ai Săi, au ieșit ca să-L prindă, pentru că ziceau: Și-a ieșit din fire. Iar cărturarii, care veneau din Ierusalim, ziceau că are pe Beelzebul și cu domnul diavolilor alungă diavolii. Însă Iisus, chemându-i la Sine, le-a vorbit în pilde: Cum poate Satana să alunge pe Satana? Dacă o împărăție se va dezbina în sine, acea împărăție nu mai poate dăinui. Și dacă o casă se va dezbina în sine, casa aceea nu va mai putea să se țină. Și dacă Satana s-a ridicat împotriva sa însuși și s-a dezbinat, nu poate să dăinuiască, ci are sfârșit. Dar nimeni nu poate, intrând în casa celui tare, să-i răpească lucrurile, dacă nu va lega întâi pe cel tare și atunci va jefui casa lui.”

„Dezbinarea nu duce la Împărăția lui Dumnezeu”

Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, p. 443

„Aşadar, când menționează în învățăturile Sale şi zice: Unde vor fi doi sau trei, acolo sunt şi Eu cu ei, nu desparte pe oameni de Biserică Cel ce a făcut Biserica, ci, reproşând celor vicleni dezbinarea şi recomandând celor credincioşi pacea, arată cu propriile Sale cuvinte că El este mai degrabă cu doi sau trei care se roagă uniți în acelaşi cuget, decât cu mai mulți, dar dezbinați, şi că se poate obține mai mult prin rugăciunea unită a celor puțini, decât prin ruga gâlcevitoare a multora.”

Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 450-451

„Unul este Dumnezeu, unul Hristos, una este biserica, una e credința şi poporul este unul, formând prin înțelegere un singur corp unit şi puternic. Nu poate nici unitatea exista despărțită, nici corpul, care este unul, nu poate exista descompus sau tăiat în bucăți, cu măruntaiele scoase şi împrăştiate. Cine a ieşit din sânul Bisericii nu poate trăi sau respira şi îşi pierde însăşi rațiunea mântuirii.”

Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 481-482

„Iar Domnul se ruga nu pentru Sine, (...) se roagă Tatălui pentru toți zicând: Iar Eu nu numai pentru aceștia mă rog, ci și pentru aceia care vor crede pentru cuvântul lor (al apostolilor) în Mine, ca toți una să fie și precum Tu, Tată, ești în Mine și Eu în Tine, așa să fie și ei în Noi (Ioan 17, 20-21). Mari sunt dragostea şi bunăvoința lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, dacă nu S-a mulțumit că ne-a răscumpărat cu sângele Său; ci se şi roagă pentru noi. Vedeți, însă, cum a fost dragostea Celui ce s-a rugat pentru noi, pentru ca, precum Tatăl şi Fiul una sunt, aşa să rămânem şi noi în aceeaşi unitate, ca de aici să se poată înțelege cât de mult greşeşte cel ce strică unitatea şi pacea, căci pentru aceasta s-a rugat şi Domnul, voind desigur ca poporul Său să trăiască, fiindcă ştia că dezbinarea nu duce la Împărăția lui Dumnezeu.”