Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Marcu 3, 6-12

Marcu 3, 6-12

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Evanghelia zilei
Un articol de: Pr. Narcis Stupcanu - 31 Aug, 2020

„În vremea aceea fariseii au făcut sfat cu irodianii împotriva lui Iisus, ca să-L piardă. Iisus, împreună cu ucenicii Lui, au plecat spre mare și mulțime multă din Galileea L-a urmat.

Mulțime mare din Iudeea, din Ierusalim, din Idumeea, de dincolo de Iordan, dimprejurul Tirului și Sidonului, auzind câte făcea, a venit la El. Și a zis ucenicilor Săi să I se aducă o corăbioară, ca să nu-L îmbulzească mulțimea; fiindcă vindecase pe mulți, de aceea năvăleau asupra Lui, ca să se atingă de El toți câți erau bolnavi. 

Iar duhurile cele necurate, când Îl vedeau, cădeau înaintea Lui și strigau, zicând: Tu ești Fiul lui Dumnezeu! Și El le certa mult, ca să nu Îl vădească.”

Vederea cea mai presus de vedere

Sfântul Grigorie de Nyssa, Tâl­cuire amănunțită la Cântarea Cân­­tărilor, Omilia VIII, în Pă­rinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 222-223

„ (...) mult e totdeauna ceea ce se află în firea fericită a bu­nătăților, dar e nesfârşit mai mult ceea ce-i mai presus de ceea ce se apucă mereu; şi aceasta se întâmplă pururi celui ce se îm­părtăşeşte, pricinuindu-li-se celor ce se împărtăşesc, în toată ne­sfâr­şirea veacurilor, o creştere prin cele necontenit mai mari. Căci cel curat cu inima, după cuvântul nemincinos al Stăpânului, vede pe Dumnezeu necontenit, după măsura puterii lui, primind atâta înțelegere cât poate cuprinde. Iar lipsa de hotar şi necuprinsul dumnezeirii rămâne dincolo de cuprindere. Căci Cel ale cărui mă­reție şi slavă nu au margini e totdeauna la fel, privirea contem­plându-L la aceeaşi înălțime. A­ceas­ta a strigat-o şi marele Da­vid, care a săvârşit urcuşurile cele bune în inimă şi a mers din putere în putere, zicând: Tu eşti Prea Înalt în veci, Doamne (Psal­mi 144, 5). Prin aceasta a indicat, socotesc, că în toată eternitatea veacului nesfârşit, cel ce aleargă spre Tine se face pururi mai ­mare şi mai înalt ca sine însuşi, ­cres­când necontenit, în mod pro­­porțio­nal, prin urcuşul în cele bune. Dar Tu, acelaşi eşti, Prea Înalt, neputând să apari nicio­dată mai coborât celor ce urcă, prin aceea că eşti totdeauna în mod egal mai presus şi mai înalt de puterea celor ce se înalță. Aceasta am socotit, aşadar, că le statorniceşte Apostolul despre firea bunătăților negrăite, când zice că binele acela nu l-a văzut vreun ochi, chiar dacă priveşte pururea. Căci nu vede cât este, ci cât este cu putință ochiului să privească. Şi urechea nu a auzit cât este Cel de care se vorbeşte, chiar dacă primeşte pururea cu­vântul în auz. Şi la inima omului nu s-a suit, chiar dacă cel curat cu inima vede cât poate. Căci ceea ce se cuprinde mereu e totdeauna mai mult decât cele ce s-au cu­prins înainte, dar nu hotăr­ni­ceşte în sine ceea ce se caută, ci margi­nea a ceea ce s-a aflat se face, celor ce urcă, început spre aflarea celor mai înalte. Şi nici cel ce urcă nu se opreşte vreodată, primind începutul din început, nici în­ce­putul celor pururea mai mari nu se desăvârşeşte în sine. Căci nici­o­dată dorința celui ce urcă nu se opreşte la cele cunos­cu­te.”