„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Luați seama la ce auziți: Cu ce măsură măsurați, vi se va măsura; iar vouă, celor ce ascultați, vi se va da cu prisosință. Căci celui ce are i se va da; dar, de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. Și zicea: Așa este Împărăția lui Dumnezeu, ca un om care aruncă sămânța în pământ și doarme și se scoală, noaptea și ziua, iar sămânța răsare și crește, însă el nu știe cum. Pământul rodește de la sine: mai întâi pai, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic. Iar când rodul se coace, îndată trimite secera, că a sosit secerișul. Și zicea: Cum vom asemăna Împărăția lui Dumnezeu sau în ce pildă o vom închipui? Cu grăuntele de muștar care, când se seamănă în pământ, este mai mic decât toate semințele de pe pământ; dar, după ce s-a semănat, crește și se face mai mare decât toate legumele și face ramuri mari, încât sub umbra lui pot să se sălășluiască păsările cerului. Și cu multe pilde ca acestea le grăia cuvântul, după cum puteau să înțeleagă. Iar fără pildă nu le grăia; însă ucenicilor Săi le lămurea toate, deosebi.”
Cum să dobândim Împărăția cerurilor
Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovnicești, omilia XVI, 8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 175
„După cum atunci când un neguțător - înmulțindu-și avutul - vrea, după multe luni, să se întoarcă în patrie, el trimite (veste) la ai săi să-i pregătească case, grădini și hainele necesare și, venind el cu multă bogăție, ai săi și neamurile îl primesc cu multă bucurie; la fel (se întâmplă) și în cele duhovnicești: dacă unii (dintre oameni) dobândesc bogăția cea cerească, concetățenii lor - adică duhurile sfinților și ale îngerilor -, știu (numaidecât acest lucru) și spun plini de admirație: Frații noștri de pe pământ au dobândit o mare avere. Aceștia (sfinții), având cu ei pe Domnul în momentul plecării lor (de pe pământ), se îndreaptă către cele de sus cu mare bucurie. Acolo, prietenii Domnului îi primesc, pregătindu-le (în prealabil) case, grădini și veșminte scumpe și strălucitoare.”
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 281
„... pricina care să ne facă să ne grăbim spre Împărăția cerurilor nu trebuie să fie alta decât dorul de Dumnezeu, ca să ne bucurăm de ajutorul Lui. Că după cum bunăvoința lui Dumnezeu față de noi e mai de dorit decât Împărăția cerurilor, tot așa pierderea acestei bunăvoințe e mai cumplită decât iadul.”
Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre viața lui Moise sau despre desăvârșirea prin virtute, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, p. 109
„Și cel ce a slujit prin faptele sale toată viața nestricăciunii, fără îndoială că nu va primi în sine stricăciunea. Căci cel ce s-a făcut cu adevărat după chipul lui Dumnezeu și nu s-a abătut cu nimic de la întipărirea lui Dumnezeu în el, poartă în sine semnele dumnezeiești și se va asemăna în toate cu arhetipul, înfrumusețându-și sufletul cu nestricăciunea, cu neschimbarea și cu neamestecarea nici unui păcat.”
(Pr. Narcis Stupcanu)
