Marcu 5, 24-34 (Atingerea lui Hristos vindecă)

„În vremea aceea Îl urma pe Iisus mulțime mare și Îl îmbulzea. Și era o femeie care avea curgere de sânge de doisprezece ani. Și multe îndurase de la mulți doctori, cheltuindu-și toate ale sale, dar nefolosind nimic, ci mai mult mergând înspre mai rău. Auzind ea cele despre Iisus, a venit în mulțime și pe la spate s-a atins de haina Lui. Căci își zicea: De mă voi atinge măcar de haina Lui, mă voi vindeca! Și îndată izvorul sângelui ei a încetat și ea a simțit în trup că s-a vindecat de boală. Și, îndată, cunoscând Iisus în Sine puterea ieșită din El, întorcându-Se către mulțime, a întrebat: Cine s-a atins de hainele Mele? Și I-au zis ucenicii Lui: Vezi mulțimea îmbulzindu-Te și zici: Cine s-a atins de Mine? Și Se uita împrejur să vadă pe aceea care făcuse aceasta. Iar femeia, înfricoșându-se și tremurând, știind ce i se făcuse, a venit și a căzut înaintea Lui și I-a mărturisit tot adevărul. Iar El i-a zis: Fiică, credința ta te-a mântuit, mergi în pace și fii sănătoasă de boala ta!”

Hristos vindecă și sufletul, nu numai trupul

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhov­ni­cești, omilia XX, 5-7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 192-193

„Și după cum femeia cu scurgere de sânge, cheltuindu-și averea ei la doctori, de la nici unul n-a căpătat vindecare, până când, apropiindu-se cu credință de Domnul și atingându-se de poala (veș­mântului) Său, îndată a dobândit vindecare, oprindu-se curgerea (sângelui) ei, tot așa, nici unul dintre drepți, dintre Părinți, dintre profeți sau patriarhi n-a putut să vindece sufletul, care fusese de la început rănit cu o rană nevindecabilă. A venit Moise, dar nu a putut să aducă o vindecare completă. (Au urmat) preoții, darurile, zeciuielile, sărbătorile, lunile noi, spălările rituale, jertfirile, arderile de tot și toate celelalte mijloace de îndreptare care existau în vremea Legii; dar sufletul n-a putut fi vindecat de curgerea cea necurată a cugetelor celor necurați și toată dreptatea ei n-a putut să-l vindece. A trebuit să vină Mântuitorul, Doctorul cel adevărat, Cel ce vindecă în dar, Cel care S-a dat pe Sine preț de răscumpărare pentru neamul omenesc (Marcu 10, 45). El singur a adus marea și mântuitoarea izbăvire și însănă­toșire a sufletului; El l-a eliberat din robie, El l-a scos din întuneric, El l-a preaslăvit cu lumina Sa, El a secat în suflet izvorul cugetelor necurate. Pentru că zice: Iată Mielul lui Dumnezeu, Care ridică păcatul lumii (Ioan 1, 29). Nu puteau să-l vindece pe om de o rană nevăzută, atât de mare, leacurile pământești, adică numai lucrările dreptății lui, ci natura cerească și divină a darului Duhului Sfânt. Numai datorită acestui leac a putut omul să dobândească vindecarea, să revină la viață, să i se curețe inima de Duhul Sfânt.”

Sfântul Macarie Egipteanul, ­Cele cincizeci de omilii duhovn­i­cești, omilia XXX, 7-8, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 232

„Rana cu care am fost răniți este nevindecabilă și numai Dumnezeu poate s-o vindece.”

(Pr. Narcis Stupcanu)