Marcu 6, 1–7 (Iisus în patria Sa)

„În vremea aceea a venit Iisus în patria Sa, iar ucenicii Lui au mers după El. Și, fiind sâmbătă, a început să învețe în sinagogă. Și mulți, auzindu-L, erau uimiți și ziceau: De unde are El acestea? Și ce este înțelepciunea care I s-a dat Lui? Și cum se fac minuni ca acestea prin mâinile Lui? Oare nu este Acesta teslarul, fiul Mariei și fratele lui Iacov, și al lui Iosi, și al lui Iuda și al lui Simon? Și nu sunt oare surorile Lui aici la noi? Și se sminteau în privința Lui. Dar Iisus le zicea: Nu este proroc disprețuit decât în patria sa și între rudele sale și în casa sa. Și n-a putut acolo să facă nici o minune, decât că, punându-Și mâinile peste puțini bolnavi, i-a vindecat. Și Se mira de necredința lor. Și străbătea satele dimprejur învățând. Apoi a chemat la Sine pe cei doisprezece și a început să-i trimită doi câte doi și le-a dat putere asupra duhurilor necurate.”

Adevăratul înțelept este liber

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, scrisoarea a XXXVII-a, 31-32, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1994), vol. 53, p. 17

„Așadar, păcătosul robește fricii, robește poftelor, este rob lăcomiei, rob plăcerii, rob răutății, rob invidiei, și ți se pare că în acest fel este liber, deși robește mai mult decât cel ce se găsește sub tiranie. Sunt liberi cei ce trăiesc după legi. Dar legea adevărată este cuvântul drept, legea adevărată nu este săpată în piatră, nici dăltuită în aramă, ci întipărită în cugete și fixată în simțiri. Astfel, înțeleptul nu este sub lege, ci legea este sub el, având în inima lui lucrarea legii scrisă cu condeiul și cu meșteșugul firii (Romani 2, 14-15). Oare ne este orbirea atât de mare de nu vedem arătările limpezi ale lucrurilor și chipurile virtuților? Dacă popoare întregi se supun legilor omenești ca să fie părtașe la libertate, cum este cu putință ca înțelepții să lase și să părăsească adevărata lege a firii, arătată în chipul lui Dumnezeu, și adevărata cugetare despre libertate, de vreme ce în acestea este atâta libertate încât de mici nu știm să slujim viciilor, fiindcă suntem străini de ură, lipsiți de lăcomie, necunoscători ai poftelor? Ce nefericit lucru este deci ca, născuți în libertate, să murim în robie!”

Clement Alexandrinul, Stroma­tele, Stromata I, Cap. VI, 36.1-36.2, în Părinți și Scriitori Biseri­cești (1982), vol. 5, p. 30

„Bine scrie și Anaxarh evdemonistul în lucrarea lui «Despre împărăție»: Multa știință folosește mult, dar și vatămă mult pe cel care o are; folosește omului deștept, dar vatămă cu ușurință pe cel ce grăiește orice cuvânt și înaintea oricui. Trebuie să știi să măsori împrejurările; aceasta este definiția înțelepciunii. Toți cei care vorbesc fără să țină seamă de împrejurări, chiar dacă spun lucruri bune, nu sunt socotiți înțelepți, ci nebuni. Iar Hesiod:
Muzele, care fac pe bărbat foarte înțelept, Minunat și cu voce tare. Hesiod numește «foarte înțelept» pe omul bogat în cuvinte; numește «cu voce tare» pe omul capabil; și «minunat» pe omul cu experiență și «filosof» pe omul care cunoaște adevărul.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)