Marcu 6, 45-53

„În vremea aceea Iisus a silit pe ucenicii Lui să intre în corabie și să meargă înaintea Lui, de cealaltă parte, spre Betsaida, până ce El va da drumul mulțimii. Iar după ce i-a dat drumul, S-a dus în munte ca să Se roage. Și, făcându-se seară, era corabia în mijlocul mării, iar El era singur pe țărm. Și i-a văzut cum se chinuiau vâslind, căci vântul le era împotrivă. Iar către a patra strajă a nopții a venit la ei umblând pe mare și voia să treacă pe lângă ei. Dar, când L-au văzut umblând pe mare, li s-a părut că este nălucă și au strigat, căci toți L-au văzut și s-au tulburat. Dar îndată El a vorbit cu ei și le-a zis: Îndrăzniți! Eu sunt; nu vă temeți! Apoi S-a suit la ei în corabie și s-a potolit vântul. Iar ei erau peste măsură de uimiți în sinea lor; căci nu pricepuseră nimic de la minunea pâinilor, deoarece inima lor era învârtoșată. Și, trecând marea, au venit în ținutul Ghenizaretului.”

Nu vă temeți!

Sfântul Atanasie cel Mare, Viața Cuviosului Părintelui nostru Antonie, XXXV-XXXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1988), vol. 16, pp. 214, 215

„Dacă totuși (demonii) stăruiesc cu și mai multă obrăznicie jucând teatru și schimbând nălucirile, nu vă înfricoșați, nici nu vă lăsați uimiți, nici nu le dați atenție ca unora ce-ar fi buni. Căci prezența celor buni și răi poate fi cunoscută ușor cu ajutorul lui Dumnezeu. Fiindcă vederea sfinților nu are nimic tulbure în ea. Acela nu se va sfădi, nu va striga, nici nu va auzi cineva glasul din ea (Isaia 42, 2). Ci e așa de liniștită și de blândă, că îndată aduce în suflet bucuria noastră și puterea lui Dumnezeu Tatăl. Căci gândurile produse de el rămân netulburate și neînviforate și sufletul luminându-se privește prin sine însuși pe cele care se arată și e cuprins de dorul de cele dumnezeiești și de cele viitoare și de voința de a se uni cu ei. (...)

Iar năvala și nălucirea pricinuită de cei răi e cu bătăi, cu sunete și cu strigăte, ca mișcarea tinerilor fără minte și a tâlharilor. Din acestea îndată se naște frica sufletului, tulburarea și neorânduiala gândurilor, tristețea, ura față de cei ce se nevoiesc, plictiseala, supărarea, amintirea rudeniilor, frica de moarte; și apoi pofta de cele rele, lipsa de îndemn pentru virtute, nestatornicia moravurilor. Când deci privind unele vedenii vă temeți, dacă frica încetează îndată și în locul ei vine o bucurie negrăită și o bună simțire a sufletelor și curaj și împrospătare și netulburarea gândurilor și celelalte câte le-am spus înainte, bărbăție și dragoste de Dumnezeu, îndrăzniți și vă rugați. Căci bucuria, simțirea cea bună a sufletului arată sfințenia celui ce se bucură. Astfel Avraam văzând pe Domnul s-a bucurat (Ioan 8, 56). Iar Ioan, auzind glasul Născătoarei de Dumnezeu Maria, a săltat (Luca 1, 41).

Dar dacă arătarea unora e însoțită de tulburare și de zgomot din afară și de vreo nălucire lumească și de amenințarea cu moartea, și celelalte câte le-am spus înainte, cunoașteți că e o arătare a celor răi.”