Marcu 7, 24–30

„În vremea aceea a venit Iisus în hotarele Tirului și ale Sidonului și, intrând într-o casă, voia ca nimeni să nu știe, dar n-a putut să rămână tăinuit. Căci îndată auzind despre El, o femeie, a cărei fiică avea duh necurat, a venit și a căzut la picioarele Lui. Și femeia era păgână, de neam din Fenicia Siriei. Și Îl ruga să alunge demonul din fiica ei. Dar Iisus i-a vorbit: Lasă întâi să se sature copiii; căci nu este bine să iei pâinea copiilor și s-o arunci câinilor. Ea însă a răspuns și I-a zis: Da, Doamne, dar și câinii, sub masă, mănâncă din fărâmiturile copiilor. Și Iisus i-a zis: Pentru acest cuvânt, mergi! A ieșit demonul din fiica ta. Iar ea, ducându-se acasă, a găsit pe copilă culcată în pat, iar demonul ieșise.”

Cum și unde lucrează potrivnicul

Sfântul Ciprian, Despre gelozie şi invidie, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 495-496

„El (diavolul - n.n.) ne dă târcoale la fiecare şi, ca un duşman care asediază pe cei închişi într-o cetate, cercetează zidurile şi caută să găsească dacă avem vreo parte a corpului mai puțin sigură şi mai puțin întărită prin armele cre­dinței, pentru ca pe acolo să-şi facă drum şi să pătrundă în interior. Oferă ochilor forme atrăgătoare şi plăceri uşoare, pentru ca pe calea văzului să ne distrugă cinstea. Ispiteşte urechile prin cântece frumoase, pentru ca, înşelând auzul cu sunete plăcute, să destrame şi să slăbească puterea creştină. Îndeamnă limba la ocări, prin injurii provocatoare instigă mâna, împingând-o până la asasinate. Ca să-l facă pe cineva să săvârşească fraude, îl atrage cu câştiguri nedrepte. Ca să prindă sufletul cu ajutorul banului, aduce recompense primejdioase. Promite onoruri pământeşti, ca să răpească pe cele cereşti. Expune bunuri false, ca să sustragă pe cele adevărate şi, când nu poate înşela pe ascuns, amenință direct şi pe față, urzind grozăvia nebunească a persecu­țiilor, mereu neliniştit şi neîmpăcat duşman al slujitorilor lui Dumnezeu, viclean în timp de pace şi violent în persecuții.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XIII, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 161-162

„...gândeşte-te cum sunt chinuiți demonii care se gândesc să spună şi să facă totul spre vătămarea noastră! Că n-ai să-mi răspunzi la cele ce-ți spun, că demonii nu fac totul ca să ne mărească trândăvia, să ne alunge din suflet frica de iad şi să ne facă să nu mai credem în judecata de apoi! Deşi voiesc aceasta, totuşi cu strigăte şi vaiete propovăduiesc chinurile iadului. Cum se face că demonii spun acestea, dar rostesc alte cuvinte decât cele pe care le voiesc? Nu pentru altceva decât că sunt siliți să asculte de o putere mai mare decât ei. Că de bună voie n-ar vrea să mărturisească nici că sunt chinuiți de oameni morți, nici că suferă ceva groaznic. Dar pentru ce spun toate acestea? Le spun, pentru că demonii mărturisesc că este iad, ei care vor să nu credem în iad.”

(Pr. Narcis Stupcanu)