Marcu 8, 22-26

„În vremea aceea a venit Iisus în Betsaida. Și au adus la El un orb și L-au rugat să Se atingă de el. Și, luând pe orb de mână, l-a scos afară din sat și, scuipând în ochii lui și punându-Și mâinile peste el, l-a întrebat dacă vede ceva. Și el, ridicându-și ochii, a zis: Zăresc oamenii; îi văd ca pe niște copaci umblând. După aceea, El a pus iarăși mâinile pe ochii lui și l-a făcut să vadă, și acesta s-a îndreptat și a văzut din nou limpede pe toți. Apoi l-a trimis la casa lui, zicându-i: Să nu intri în sat, nici să spui cuiva din sat.”

Vederea duhovnicească

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Moise, Cap. VI, 1-3, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 331, 332

„Ce să mai vorbesc despre acei doi frați care, pe când locuiau în deșertul Thebaidei, unde fusese odinioară fericitul Antonie, mergând prin nesfârșitele întinderi ale pustiului, din lipsă de suficientă dreaptă judecată s-au hotărât să nu ia cu ei nici o fărâmă de mâncare, socotind că Domnul va avea grijă de ei să le dea cele necesare. Pe când ei rătăceau istoviți de foame prin deșert, i-au văzut niște mazici. (Acest neam este mai înfiorător și mai crud aproape decât toate celelalte triburi: căci nu-i împinge la vărsare de sânge dorința de pradă, ca pe celelalte neamuri, ci numai ferocitatea firii lor) Aceștia, contrar sălbăticiei lor din naștere, au ieșit cu pâine în întâmpinarea lor. Unul din ei, ajutat de dreapta judecată, ca de Domnul, a primit cu bucurie și cu multe mulțumiri pâinea care i-a fost întinsă, socotind că hrana aceasta îi este dată de către Dumnezeu, fiindcă numai așa se înțelege cum niște oameni setoși de sânge ofereau celor în primejdie să moară de slăbiciune și istovire acum substanța vieții. Celălalt însă, refuzând hrana, fiindcă-i fusese oferită de un om, a murit de foame. Deși la început amândoi săvârșiseră aceeași greșeală, de a nu fi luat hrană cu ei, totuși primul, ajutat de dreapta judecată, și-a îndreptat nesăbuința și neprevederea, pe când cel de-al doilea, rămânând mai departe într-o prostească socoteală și lipsit total de dreapta judecată, și-a pricinuit singur moartea de care Domnul a voit să-l scape, refuzând să creadă că Dumnezeu a făcut ca niște barbari înapoiați, uitându-și de propria lor sălbăticie, ar putea să-i întâmpine cu pâine și nu cu săbii.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovnicești, Partea I, A doua convorbire cu părintele Moise, Cap. XI, 6-7, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 335

„În acest mod vom putea ajunge foarte ușor la știința adevăratului discernământ, dacă mergând pe urmele celor bătrâni n-avem pretenția să facem ceva nou, sau să deosebim după socoteala noastră, ci ne mulțumim să mergem în toate cum ne-a condus învățătura mai-marilor noștri sau probitatea vieții lor. Cel întărit în această învățătură nu numai că va ajunge la desăvârșita rațiune a dreptei judecăți, dar chiar va fi foarte apărat de toate uneltirile dușmanului.”