Marcu 8, 27–31

„În vremea aceea au ieșit Iisus și ucenicii Lui prin satele Cezareei lui Filip. Și, pe drum, i-a întrebat Iisus pe ucenicii Săi, zicându-le: Cine zic oamenii că sunt Eu? Iar ei au răspuns Lui, zicând: Unii spun că ești Ioan Botezătorul, alții că ești Ilie, iar alții că ești unul dintre proroci. Și El i-a întrebat: Dar voi cine ziceți că sunt Eu? Răspunzând, Petru a zis Lui: Tu ești Hristos. Și El le-a dat poruncă să nu spună nimănui despre El. Și a început să-i înve­țe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărtu­rari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze.”

„... cine ziceți că sunt Eu?”

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului și despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. VI, L, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 15, pp. 147-148

„Au fost mulți regi și tirani pe pământ înainte de El; se istori­sește despre mulți înțelepți și vrăjitori la caldei și la egipteni și hinduși. Care dintre ei, nu zic după moarte, dar încă trăind a putut să-și impună atât de mult puterea, încât să umple tot pământul de învățătura lui și să întoarcă de la superstiția idolească o mulțime așa de mare, câtă a atras Mântuitorul nostru la El de la idoli? Filosofii elinilor au scris multe cărți părute convingătoare și cu mult meșteșug în cuvinte. Ce-au dovedit ele așa de mult precum crucea lui Hristos? Până la moartea lor sofismele lor păreau să aibă ceva convingător. Dar chiar când trăiau se contraziceau în cele ce socoteau că se impun ca adevărate în gândirea lor și se certau între ei.

Dar e un fapt foarte minunat, Cuvântul lui Dumnezeu învățând prin cuvintele cele mai simple, a umbrit pe sofiști și a golit de putere învățăturile lor, atrăgând pe toți la Sine și umplând bisericile Sale. Și ceea ce e uimitor este că pogorând la moarte ca om, a făcut de nimic vorbăria înfumurată a înțelepților despre idoli. Căci a cui moarte a alungat demonii? Sau de moartea cui s-au înspăimântat demonii, ca de a lui Hristos? De aceea unde se rostește numele Mântuitorului, de acolo se alungă orice demon.

Și cine a smuls așa de desă­vârșit patimile sufletești din oameni, încât desfrânații s-au făcut feciorelnici, ucigașii n-au mai ținut sulițele în mână, iar cei stăpâniți de frică s-au îmbărbătat? Și peste tot, cine a înduplecat pe barbari și pe cei ce locuiau în țări păgâne să lepede furia și să cugete cele pașnice, dacă nu credința în Hristos și semnul crucii? Cine a în­credințat pe oameni așa de mult despre înviere, precum crucea lui Hristos și însăși învierea Lui cu trupul? Cu toate că elinii au scornit atâtea minciuni, totuși n-au putut născoci învierea idolilor lor, nevenindu-le în minte nicidecum că e cu putință ca după moarte să învie trupul din nou. Această închipuire le-ar fi fost de altfel aprobată, pentru că, cugetând astfel, ar fi dat pe față neputința idolatriei lor și ar fi recunoscut puterea lui Hristos, ca să se cunoască și din aceasta că e Fiul lui Dumnezeu.”

(Pr. Narcis Stupcanu)