Marcu 8, 30-34 (Ispitirea lui Petru)

„În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, l-a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Viclenia diavolului

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a XXI-a, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 304-305

„Mare și felurit război duce împotriva noastră, iubiților, în fiecare zi, vrăjmașul adevărului! Îl duce, făcând, după cum știți, din poftele noastre săgeți împotriva noastră și luând totdeauna de la noi puterea de a ne vătăma. Dar pentru că Stăpânul a legat cu legi de nedezlegat o mare parte din puterea diavolului și nu i-a îngăduit să se năpustească deodată, ca să nimicească de pe pământ neamul omenesc, farmazonul ne fură victoria din pricina nesoco­tinței noastre proprii. Face ca și oamenii lacomi și vicleni, care gândesc și lucrează să se îmbogățească cu averi străine; și pentru că nu pot să-și pună în aplicare silnicia lor în văzul lumii, obișnuiesc să pândească la drumul mare; și, dacă văd în apropierea lor un loc scobit în văgăuni adânci sau umbrit de desimea copacilor, se ascund acolo și, feriți în astfel de ascunzișuri de vederea călătorilor, năvălesc pe neașteptate asupra lor în așa fel, încât nimeni nu poate să vadă lațurile primejdiei înainte de a cădea în ele. Tot așa și diavolul, vrăjmașul și prigonitorul nostru dintru început, se ascunde la umbra plăcerilor lumești, care cresc pe drumul acestei vieți și sunt în stare să dosească pe tâlhar și să ascundă pe uneltitor; și de acolo ne întinde, fără să ne dăm seama, capcanele pierzării. Deci, dacă voim să străbatem fără de primejdie drumul vieții ce ne stă în față, dacă voim să înfățișăm lui Hristos sufletul împreună cu trupul, lipsite de rușinea rănilor pricinuite de diavol, dacă voim să primim cununile de biruință, trebuie să rotim necontenit, cu luare-aminte de jur-împrejur, ochii sufletului nostru, să punem sub bănuială toate cele ce ne desfată; să le îndepărtăm îndată; trebuie să nu ne lipim sufletul de nimic, nici chiar dacă aurul ar sta grămadă înaintea noastră și ar fi gata să ajungă în mâinile celor ce-l voiesc - că spune Scriptura: «Ca apa de-ar curge bogăția, nu vă lipiți inima de ea» -, nici chiar dacă pământul ar odrăsli toată desfătarea și ne-ar pune la îndemână locuințe luxoase (că iarăși spune Scriptura: «Cetatea noastră este în cer, de unde aștep­tăm Mântuitor pe Hristos»), nici chiar dacă necontenit ne-ar sta în față petreceri, chefuri, beții și mese cu lăutari.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)