Marcu 8, 30-34 (Prevestirea Pătimirilor)

„În vremea aceea Iisus le-a dat poruncă ucenicilor Săi să nu spună nimănui despre El că este Hristos. Și a început să-i învețe că Fiul Omului trebuie să pătimească multe și să fie defăimat de bătrâni, de arhierei și de cărturari și să fie omorât, iar după trei zile să învieze. Și spunea acest cuvânt pe față. Și, luându-L Petru de o parte, a început să-L dojenească. Dar El, întorcându-Se și uitându-Se la ucenicii Săi, a certat pe Petru și i-a zis: Mergi înapoia mea, satano! Căci tu nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Și, chemând la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Pătimirile Domnului

Sfântul Chiril al Alexandriei, Comentariu la Evanghelia Sfântului Ioan, Cartea a Douăsprezecea, Introducere, în Părinți și Scriitori Bisericești (2000), vol. 41, pp. 1103-1104

„A fost biciuit cu nedreptate, ca să ne scape pe noi de la pedeapsa dreaptă. A fost supus batjocurii și pălmuit, ca noi să scăpăm de păcatul ce s-a sădit în noi. Căci, cugetând drept, vom crede că toate pătimirile lui Hristos au fost pentru noi, având puterea să ne scape în chip binecuvântat de cele ce ni se întâmplă pentru despărțirea noastră de Dumnezeu. Căci precum Cel ce nu știa de moarte a ajuns să desființeze moartea tuturor (fiindcă Unul a murit pentru toți), așa e drept să înțelegem că Domnul a pătimit acestea toate pentru noi, ca să ne scape pe toți și de biciuiri, și de necinstire. Fiindcă, în oarecare mod, prin rănile Lui noi toți ne-am vindecat, după cum s-a scris (Isaia 53, 5). Căci toți eram rătăciți, fiecare pe calea lui, cum zice Prorocul Isaia (Isaia 53, 6), și Domnul S-a jertfit pentru păcatele noastre și a fost pedepsit pentru mântuirea noastră (Isaia 53, 5). Și-a dat spatele Său spre biciuiri și fața Sa spre pălmuiri, precum zice același (Isaia 50, 6). Deci, ostașii, luându-L pe Iisus ca pe un pretendent la tron, își bat joc de El în chip ostășesc. De aceea I s-a pus pe cap o cunună de spini, care e semn al împărăției pămân­tești. Iar cu mantia de purpură L-au îmbrăcat ca semn al porfirei regale, dar și ca pricină de batjocură, căci veneau către El, zicând: Bucură-Te, regele iudeilor. Am aflat că unora le place să spună despre cununa de spini că înseamnă și mulțimea închinătorilor la idoli, care va fi ridicată de Hristos ca într-o diademă, prin credința în El. Aceasta reprezintă neamurile care poartă încă spini, arătându-se că nu poartă roadele credinței, ci se fac mai degrabă hrană a focului atotconsumator, cum se întâmplă și cu grămada de buruieni din câmpuri, și cu spinii care cresc fără să fie cultivați. Iar mantia de purpură spune că arată Împărăția lui Hristos, care se va întinde peste întreaga lume. Vom admite orice interpretare care nu se abate de la adevăr și care nu va fi considerată ca nefolositoare. Deci nu trebuie respins nici acest mod de înțelegere, care are în sine o semnificație adâncă.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)