Marcu 9, 10-15 (Dilema apostolilor)

„În vremea aceea, ucenicii au păstrat cuvântul lui Iisus, întrebându-se între ei: Ce înseamnă a învia din morți? Și L-au întrebat pe El, zicând: Pentru ce zic fariseii și cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar Iisus le-a răspuns: Ilie, venind întâi, va așeza iarăși toate. Și cum este scris despre Fiul Omului, că va să pătimească multe și să fie defăimat? Dar vă zic vouă că Ilie a și venit, și i-au făcut toate câte au voit, precum s-a scris despre el. Și, venind la ucenici, a văzut mulțime mare împrejurul lor și pe cărturari sfădindu-se cu ei. Și, îndată, toată mulțimea, văzându-L, s-a spăimântat și, alergând, I se închina.”

Ce înseamnă a învia din morți?

Tertulian, Apologeticul, XLVIII, 4-9, în Părinți și Scriitori Bise­ricești (1981), vol. 3, pp. 105-106

„Fără îndoială, de vreme ce scopul învierii este Judecata de Apoi, nevoia cere ca omul să se facă iarăși așa cum fusese, să-și poată primi de la Dumnezeu judecata faptelor sale, bune sau rele. (...) Cum e cu putință, spui tu, ca o materie, odată descompusă, să poată reveni la ce a fost? Judecă-te pe tine însuți, omule, și vei avea convingerea lucrului. Gân­deș­te-te ce ai fost mai înainte de a fi ce ești. Nimic, fără îndoială, căci de ai fi fost ceva, ți-ai aduce aminte. Prin urmare tu, care n-ai fost nimic mai înainte de a exista, tot tu, devenind nimic după ce vei înceta a mai exista, de ce n-ai să poți deveni iarăși din nimic ceva, prin voința aceluiași Creator Care a voit ca tu să iei ființă din nimic? Ce lucru nou se petrece cu tine? Nu erai și ai fost făcut, precum ai să fii din nou, atunci când n-o să mai fii. Explică, dacă poți, cum ai fost făcut și apoi vei putea întreba cum vei fi făcut. Și, fără îndoială, mai ușor ai să fii ce-ai fost odată, fiindcă n-a fost greu să fii făcut ceea ce n-ai fost niciodată înainte. Va fi poate vreo îndoială, cred eu, despre puterea lui Dumnezeu, Care a alcătuit acest corp așa de mare al lumii din ceea ce nu fusese mai înainte, nu mai puțin decât din neînsuflețirea ce era a spa­țiului și a mișcării, însufle­țindu-l din acel spirit care însufle­țește toate lucrurile, ca să fie mărturie nouă ca o probă evidentă a reînvierii omenirii? Lumina în fiecare zi se stinge și vine iarăși să strălucească din nou, și întunericul la fel la rându-i se duce și vine iarăși la loc; stelele se sting și se aprind din nou, anotimpurile reîncep de unde s-au sfârșit, fructele se trec și revin, sămânța crește mai îmbelșugat numai după ce s-a descompus și a putrezit. Toate privind se conservă, toate din moarte renasc. Și tu, omule, nume așa de însemnat, dacă te înțelegi pe tine însuți, fie chiar de ar fi s-o afli din inscripția de la Delfi, tu, stăpânul tuturor lucrurilor, care pier și renasc, nu cumva vei muri ca să pieri? Vei învia, oriunde va fi să mori, oricare va fi materia care te va distruge, te va nimici, întru nimic nu te va putea pierde, și te va reda cum ai fost. Căci al aceluia este nimicul, al cui este și totul.”

(Pr. Narcis Stupcanu)