Matei 10, 32-36; 11, 1

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, și pe fiică de mama sa, și pe noră de soacra sa; iar dușmanii omului vor fi casnicii lui. Sfârșind Iisus de dat aceste învățături celor doisprezece ucenici ai Săi, a trecut de acolo ca să învețe și să propovăduiască mai departe, prin cetățile lor.”

Efectele lepădării de Hristos

Sfântul Ciprian, Despre unitatea Bisericii ecumenice, XIII-XV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 3, pp. 443-445

„(...) Căci n-ar putea împăca pe Dumnezeu cel ce nu e în pace cu fratele său, ci în dezbinare şi ură. Ce fel de pace poate promite duşmănia între frați? Ce sacrificii cred că aduc duşmanii preoților? Când s-au adunat împreună, cred ei că sunt cu Hristos dacă se adună în afara Bisericii lui Hristos? (*Sfântul Ciprian vorbește aici despre eretici.) Asemenea oameni, chiar dacă au fost ucişi în numele credinței lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferința n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. Nu intră în Împărăția cerurilor cel ce a părăsit Biserica, locțiitoare pe pământ a Împărăției cereşti. Hristos ne-a dat pacea, ne-a învățat să fim uniți şi solidari, ne-a recomandat să păstrăm neatinse şi necălcate legăturile dragostei şi ale înțelegerii; nu poate să se numească martir cel ce nu respectă dragostea frățească. (...) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți în Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi dați fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinței, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: Mulți vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulți vor înşela (Matei 24, 5). După cum el nu e Hristos, chiar dacă înșală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credințe. Căci a profeți, a scoate demonii, a face multe acte de virtute pe pământ este lucru mare şi admirabil, dar nu dobândeşte Împărăția cerească cel ce înfăptuieşte toate acestea, dacă nu merge respectând drumul drept al adevăratei credințe. Vesteşte Domnul şi zice: Mulți îmi vor spune în ziua aceea: Doamne, Doamne, oare nu în numele Tău am profețit, nu în numele Tău am scos demonii, nu în numele Tău am săvârşit mari fapte de virtute? Atunci Eu le voi răspunde: Niciodată nu v-am cunoscut, fugiți din fața Mea cei ce ați înfăptuit nedreptatea (Matei 7, 22-23).”

(Pr. Narcis Stupcanu)