„În vremea aceea, mergând Iisus pe cale, a zis cineva către El: Te voi însoți oriunde Te vei duce. Și i-a zis Iisus: Vulpile au vizuini și păsările cerului cuiburi; dar Fiul Omului nu are unde să-Și plece
Matei 12, 1–8
În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: „Milă voiesc, iar nu jertfă”, n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.
Milostenia deschide cerurile
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia L, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 585-586; 605-606
„Milostenia ne curăță păcatele: Dați milostenie, spune Domnul, și toate vă vor fi curățate (Luca 11, 41). Milostenia e mai mare decât jertfa: Milă voiesc, iar nu jertfă (Osea 6, 6). Milostenia deschide cerurile: Rugăciunile tale și milosteniile tale s-au suit spre pomenire înaintea lui Dumnezeu (Faptele Apostolilor 10, 4). Milostenia este mai necesară decât fecioria. Fecioarele care n-au făcut milostenie au fost aruncate afară din cămara de nuntă și au intrat numai cele ce făcuseră milostenie.
Pe acestea toate știindu-le, să semănăm cu dărnicie, ca să secerăm rod și mai îmbelșugat și să avem parte de bunătățile cele viitoare. (...)
Milostenia nu ne face încălțăminte, nu ne țese haine, nu ne zidește case de lut, ci ne prilejuiește viață veșnică, ne smulge din mâinile morții, ne face străluciți și în viața aceasta și în cealaltă, ne zidește case în ceruri, acele locuințe veșnice. Milostenia nu lasă să ni se stingă candelele, nici nu ne lasă să ne arătăm la nuntă cu haine murdare (Matei 25, 11-13), ci le spală și le face mai curate ca zăpada. De vor fi păcatele voastre roșii ca purpura, ca zăpada le voi înălbi (Isaia 1, 18). Milostenia nu ne lasă să cădem acolo unde a șezut bogatul cel nemilostiv, nici să auzim acele înfricoșătoare cuvinte (Luca 16, 19-31), ci ne călăuzește în sânul lui Avraam. (...)
E mai bine să știm această meserie (milostenia) decât să fim împărați, decât să purtăm pe cap coroană. Meseria aceasta nu are numai însușirea de a nu avea nevoie de alte meserii, ci mai are și o altă calitate: săvârșește multe și felurite lucruri: zidește case, care rămân veșnic în ceruri; îi învață pe cei care o săvârșesc cum să scape de moartea cea nemuritoare; dăruiește comori, care nu se termină niciodată, pe care nu le atinge nici o pagubă, nici furii, nici moliile, nici rugina, nici timpul. Dacă cineva te-ar învăța numai atâta, ca să-ți ferești grâul de pagubă, ce n-ai da ca să-ți poți păstra grâul nevătămat ani îndelungați? Dar iată că meseria aceasta, milostenia, nu te învață numai despre păstrarea grâului, ci și despre păstrarea tuturor avuțiilor tale.”