Matei 12, 1-8

„În vremea aceea mergea Iisus într-o zi de sâmbătă printre semănături, iar ucenicii Lui au flămânzit și au început să smulgă spice și să mănânce. Văzând aceasta, fariseii au zis Lui: Iată, ucenicii Tăi fac ceea ce nu se cuvine să facă sâmbăta. Iar El le-a zis: Oare n-ați citit ce-a făcut David când au flămânzit el și cei ce erau cu el? Cum a intrat în casa Domnului și a mâncat pâinile punerii-înainte, pe care nu se cuvenea lui să le mănânce, nici celor ce erau cu el, ci numai preoților? Sau n-ați citit în Lege că preoții, sâmbetele, în templu, calcă legea sâmbetei și sunt fără de vină? Ci grăiesc vouă că aici se află Acela care este mai mare decât templul. Dacă știați ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă», n-ați fi osândit pe cei nevinovați. Pentru că Fiul Omului este Domn și al sâmbetei.”

Ziua de Sabat și Duminica

Origen, Omilii la Cartea Numerii, Omilia XXIII, Cap. IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1981), vol. 6, pp. 200-202

„Lepădând însă formele iudaice ale Sabatului, să vedem ce trebuie să însemneze pentru un creştin ținerea Sabatului. În ziua Sabatului nu trebuie să te dedai nici unei lucrări de lume, ci să te abții de la toate lucrările veacului, să nu îndeplineşti nimic lumesc, să te laşi liber preocupărilor duhovniceşti, să vii la biserică, să deschizi urechile la citirile sfinte şi la predici, să cugeți despre lucrurile cerului, să te arăți îngrijorat de viitor, să-ți imaginezi înaintea ochilor Judecata din urmă, să în­drepți aten­ția nu asupra lucrurilor trecătoare şi văzute, ci asupra calităților viitoare şi nevăzute. Aceasta înseamnă ținerea Sabatului pentru un creştin. Dar, într-un fel, şi iudeii trebuiau s-o respecte întocmai în acest sens. Chiar şi la ei, orice fierar, orice zidar, orice muncitor manual încetează lucrul în ziua de Sabat. Dar cititorul Legii sfinte, învățatul, continuă exercitarea funcțiunilor lor, fără a profana Sabatul. Acestora Domnul le grăieşte astfel: N-ați citit că preoții calcă Sabatul în templu şi sunt fără de vină? (Matei 12, 5). E vorba despre acela care se abține de la lucrurile veacului şi rămâne disponibil pentru activitățile duhovniceşti, care aduce jertfa Sabatului şi prăznuieşte sărbătoarea Sabatelor. El nu duce povară pe drum (Neemia 13, 19). Povară este orice păcat, după cum mărturiseşte şi profetul: Ca o sarcină grea apăsat-au peste mine (Psalmi 37, 4). (...) Pe Dumnezeu Îl vedem totdeauna la lucru, nu există un Sabat în care Dumnezeu să nu fie activ, în care să nu producă, zi în care să nu răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi să trimită ploaie peste cei drepți şi peste cei nedrepți (Matei 5, 45), în care să nu răsară în munți iarbă şi verdeață, spre folosul oamenilor (Psalmi 146, 8). (...) Chiar şi Domnul răspunde: Tatăl Meu până acum lucrează şi Eu lucrez (Ioan 5, 17), demonstrând prin aceasta că în acest veac nu există şi un Sabat în care Dumnezeu se odihneşte, ci El veghează - necontenit - asupra mersului lumii şi a destinului neamului omenesc.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)