Matei 13, 10-23 (Tâlcuirea Pildei Semănătorului)

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus, ucenicii I-au zis: De ce le vorbești lor în pilde? Iar El, răspunzând, le-a zis: Pentru că vouă vi s-a dat să cunoașteți tainele Împărăției cerurilor, pe când acelora nu li s-a dat. Căci celui ce are i se va da și-i va prisosi, iar de la cel ce nu are, și ce are i se va lua. De aceea le vorbesc în pilde, ca, văzând, să nu vadă și, auzind, să nu audă, nici să înțeleagă, ca nu cumva să se întoarcă. Și se împlinește cu ei prorocia lui Isaia, care zice: «Cu urechile veți auzi, dar nu veți înțelege, și cu ochii vă veți uita, dar nu veți vedea. Căci inima acestui popor s-a învârtoșat și cu urechile aude greu și ochii lui s-au închis, ca nu cumva să vadă cu ochii și să audă cu urechile și cu inima să înțeleagă și să se întoarcă, și Eu să-i tămăduiesc pe ei». Dar fericiți sunt ochii voștri că văd și urechile voastre că aud. Căci adevărat grăiesc vouă, că mulți proroci și drepți au dorit să vadă cele ce priviți voi, și n-au văzut, și să audă cele ce auziți voi, și n-au auzit. Voi, deci, ascultați pilda semănătorului: De la oricine aude cuvântul Împărăției și nu-l înțelege, vine cel-viclean și răpește ce s-a semănat în inima lui; aceasta este sămânța semănată lângă drum. Cea semănată pe loc pietros este cel care aude cuvântul și îndată îl primește cu bucurie, dar nu are rădăcină în sine, ci ține până la o vreme și, întâmplându-se strâmtorare sau prigoană pentru cuvânt, îndată se smintește. Cea semănată în spini este cel care aude cuvântul, dar grija acestei lumi și înșelăciunea avuției înăbușă cuvântul și îl fac neroditor. Iar sămânța semănată în pământ bun este cel care aude cuvântul și-l înțelege, deci care aduce rod și face: unul o sută, altul șaizeci, altul treizeci.”

Calea cunoașterii

Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, I, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 29

„Cunoștința despre credința în Dumnezeu și despre toate adevărurile nu are atâta nevoie de învă­țătura de la oameni, căci are însu­șirea de a se face cunoscută prin ea însăși. Ea numai că nu strigă în fiecare zi prin lucruri și că nu se arată, făcându-se mai strălucitoare ca soarele, prin învățătura lui Hristos. Totuși, fiindcă dorești să auzi despre acestea, voiesc să-ți înfăți­șăm, o, fericite, câteva lucruri din învățătura despre Hristos. Tu poți s-o afli pe aceasta și din cuvintele dumnezeiești, dar o poți auzi, cu iubirea ta de bine, și de la alții. Ajung sfintele și de Dumnezeu insuflatele Scripturi spre vestirea adevărului. Dar sunt și multe scri­eri alcătuite despre acestea de fe­riciții noștri dascăli și cel ce le citește pe acestea va cunoaște tâlcuirea Scripturilor și va putea dobândi cunoștința pe care o dorește. Dar pentru că nu avem acum la îndemână scrierile alcătuite de dascăli, e de trebuință să-ți înfățișăm și să-ți punem în scris cele ce am aflat noi de la ei. Ele privesc cre­dința cea despre Hristos, ca să nu socotească cineva fără preț învăță­tura Cuvântului care S-a făcut ca noi, nici ca lipsită de rațiune cre­dința cea întru Hristos.”

(Pr. Narcis Stupcanu)