Matei 13, 24–30

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar el le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile i-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți o dată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună, și grâul și neghina, până la seceriș, iar la vremea secerișului voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu.”

Neghina, zavistie, invidie, ură

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 488

„Cu cât invidiezi mai mult, cu atât îi faci mai mare bine celui invidiat. Dumnezeu rânduieşte aşa lucrurile. Când vede pe cel nevinovat nedreptățit, îl înalță şi mai mult, îl face şi mai strălucitor, iar pe tine te pedepseşte. Dacă Dumnezeu nu lasă nepedepsiți pe cei care se bucură de nenorocirile duşmanilor - Nu te bucura de căderea duşmanilor tăi, zice Scriptura, ca nu cumva să te vadă Dumnezeu şi să nu-I placi Lui (Proverbe 24, 17-18) -, cu atât mai mult pe cei care invidiază pe cei care nu le-au făcut nici un rău. Să tăiem deci fiara cea cu multe capete. Că invidia are multe chipuri. Dacă cel care iubeşte pe cel care-l iubeşte nu face nimic mai mult decât vameşul, unde se va găsi cel care urăşte pe cel care nu i-a făcut nici un rău? Cum va scăpa de iad când este mai rău decât păgânii? De aceea mă doare cumplit inima, că noi, care am primit poruncă să imităm pe îngeri, dar, mai bine spus, pe Stăpânul îngerilor, imităm pe diavol.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XL, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 487

„- Cum vom scăpa, dar, de acest păcat? Dacă ne vom gândi că, după cum desfrânatului nu-i este îngăduit să intre în biserică, tot aşa nici invidiosului; ba cu mult mai mult acestuia decât aceluia. Acum însă noi nici nu socotim invidia păcat. De aceea nici nu ne sinchisim. Dacă însă am ajunge să ne dăm seama bine că invidia e un mare păcat, ne-am dezbrăca uşor de el. Plângi deci şi suspină! Boceşte şi roagă pe Dumnezeu! Fii încredințat că eşti stăpânit de un greu păcat şi pocăieşte-te! Dacă gândeşti aşa, scapi repede de boală. Dar cine nu ştie că invidia este un păcat? Toată lumea o ştie! Dar nu toți au despre invidie aceeaşi părere proastă ca despre desfrânare şi adulter. Pe cine l-a mustrat con­ş­tiința când a invidiat? Cine a rugat pe Dumnezeu pentru acest păcat, ca Dumnezeu să-i fie milostiv? Nimeni, niciodată! Dar dacă posteşte şi dă săracului câțiva bănuți şi e invidios, oricât de invidios ar fi, nu socoteşte că a făcut un mare păcat, deşi este stăpânit de cea mai grozavă patimă.”