Matei 13, 24-30

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Asemenea este Împărăția cerurilor omului care a semănat sămânță bună în țarina sa. Dar, pe când oamenii dormeau, a venit vrăjmașul lui, a semănat neghină printre grâu și s-a dus. Iar dacă a crescut paiul și a făcut rod, atunci s-a arătat și neghina. Venind slugile stăpânului casei, i-au zis: Doamne, n-ai semănat tu oare sămânță bună în țarina ta? De unde, dar, are neghină? Iar El le-a răspuns: Un om vrăjmaș a făcut aceasta. Slugile I-au zis: Voiești, deci, să ne ducem și s-o plivim? El însă a zis: Nu, ca nu cumva, plivind neghina, să smulgeți odată cu ea și grâul. Lăsați să crească împreună și grâul, și neghina, până la seceriș, iar la vremea secerișului, voi zice secerătorilor: Pliviți întâi neghina și legați-o în snopi ca s-o ardem, iar grâul adunați-l în hambarul meu.”

Dumnezeu nu este autorul relelor

Sfântul Vasile cel Mare, Omilii și cuvântări, Omilia a IX-a - Despre faptul că Dumnezeu nu este autorul relelor, III, în Părinți și Scriitori Bisericești (2009), vol. 1, pp. 160-161.

„Răul este de două feluri: răul raportat la simțirea noastră și răul în sine. (...) Răul raportat la noi provoacă durere şi suferință simțirii noastre, de pildă: boala trupului, rănile trupului, lipsa celor necesare traiului, viața lipsită de slavă, paguba de bani şi pierderea celor scumpi nouă. Fiecare din aceste rele este adus asupra noastră de înțeleptul și bunul Stăpân spre folosul nostru. Se ia bogăția celor care au întrebuinţat-o rău, ca să strice unealta cu care săvârşeau nedreptate; trimite boală celor cărora le este mai de folos să le fie mădularele legate decât să le aibă libere, spre a ne îndepărta de păcat; aduce moarte când se termină firul vieţii, pe care dreapta judecată a lui Dumnezeu l-a fixat dintru început pentru fiecare, deoarece Dumnezeu vede de departe ce este de folos fiecăruia din noi. Foametea, seceta, ploaia prea multă sunt plăgi obşteşti abătute asupra oraşelor și popoarelor, spre a le pedepsi când răutatea lor a depăşit orice măsură. După cum doctorul este un binefăcător chiar dacă produce dureri şi suferințe trupului (căci se luptă cu boala, nu cu bolnavul), tot aşa Dumnezeu este bun când prin pedepse date unora Se îngrijeşte de mântuirea tuturor. Nu acuzi pe doctor când pe unele din părțile trupului tău le taie, pe altele le arde, iar pe altele le scoate cu totul, ci îi mai dai și bani și-l numești mântuitorul tău pentru că a oprit boala într-o mică parte a trupului, înainte de a se întinde în tot corpul. Dar când vezi că un oraș se dărâmă peste locuitorii lui din pricina cutremurului sau că o corabie se scufundă în mare cu toți călătorii, nu zăboveşti să-ți por­nești limba hulitoare împotriva adevăratului Doctor și Mântuitor. Şi totuşi ar trebui să înțelegi că, atunci când bolile oamenilor sunt mărunte şi uşor de vindecat, este suficient să se țină un tratament făcut cu grijă; dar când boala se dovedește mai puternică decât tratamentul, atunci este necesară îndepărtarea cangrenei, pentru ca nu cumva, întinzându-se boala, să cuprindă și organele vitale.”

(Pr. Narcis Stupcanu)