Matei 15, 12–21

„În vremea aceea, apropiindu-se ucenicii de Iisus, I-au zis: Știi că fariseii, auzind cuvântul, s-au scandalizat? Iar El, răspunzând, a zis: Orice răsad pe care nu l-a sădit Tatăl Meu cel ceresc va fi smuls din rădăcină. Lăsați-i pe ei; sunt călăuze oarbe orbilor; și, dacă orb pe orb va călăuzi, amândoi vor cădea în groapă. Atunci Petru, răspunzând, I-a zis: Lămurește-ne nouă pilda aceasta. El a zis: Acum și voi sunteți nepricepuți? Nu înțelegeți că tot ce intră în gură se duce în pântece și se aruncă afară? Iar cele ce ies din gură pornesc din inimă și acelea spurcă pe om. Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtișaguri, mărturii mincinoase, blasfemii. Acestea sunt care spurcă pe om, dar a mânca cu mâini nespălate nu spurcă pe om. Și, ieșind de acolo, a plecat Iisus în părțile Tirului și ale Sidonului.”

Insultele măresc puterea răului

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XVI, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 211

„Ascultă! Hristos îți grăiește așa: Ți-am spus să nu te mânii în deșert, că vei fi vinovat judecății! Ai disprețuit această poruncă! Iată la ce a dat naștere mânia ta! Îndată te-a făcut să insulți și ai spus fratelui tău: „raca”! Pentru insultă ți-am dat o altă pedeapsă: judecata sinedriului! Dacă vei nesocoti și această poruncă și vei trece la celălalt păcat mai greu, spunând: „nebunule” fratelui tău, atunci nu te voi mai pedepsi cu aceste pedepse de aici, ci cu osânda gheenei veșnice, ca să nu sari la crimă!

Da, nu este nimic, nu este nimic mai greu de suferit ca insulta; ea, mai cu seamă, poate sfâșia sufletul omului. Iar când cuvintele insultei sunt mai insultătoare, atunci flacăra mâniei este de două ori mai mare. Să nu socotești că spui o vorbă întâmplătoare când numești nebun pe fratele tău! Răpind fratelui tău ceea ce ne deosebește de animale, ceea ce mai ales ne arată că suntem oameni - mintea și judecata -, îl lipsești de orice noblețe. Să nu ne uităm numai la cuvinte, ci și la faptele și patimile la care ele dau naștere! Să ne gândim ce rană mare face cuvântul și la ce rău duce! Din pricina aceasta Pavel n-a scos din Împărăția cerurilor numai pe desfrânați, pe destrăbălați, ci și pe cei ce insultă. Și pe bună dreptate! Cel care insultă pângărește virtutea dragostei, aduce aproapelui mii de nenorociri, face ca dușmăniile să dăinuie veșnic, desparte mădularele lui Hristos, alungă în fiecare zi pacea atât de dorită de Dumnezeu, dând, cu insultele, loc larg diavolului în lume și făcându-l mai puternic. De aceea și Hristos a dat această lege, ca să taie cu totul izvoarele puterii diavolului. Că pentru Hristos dragostea valorează totul. Ea este mama tuturor bunătăților, semnul de recunoaștere al ucenicilor Lui (Ioan 13, 35), ține strâns legate pe toate cele ale noastre, este trebuincioasă tuturor. Pe bună dreptate, deci, Hristos taie cu multă tărie rădăcinile și izvoarele urii pentru că ele rănesc dragostea.”