Matei 16, 1–6

„În vremea aceea, apropiindu-se de Iisus fariseii și saducheii și ispitindu-L, I-au cerut să le arate semn din cer. Iar El, răspunzând, le-a zis: Când se face seară, ziceți: Mâine va fi timp frumos, pentru că e cerul roșu. Dar dimineața ziceți: Astăzi va fi furtună, pentru că cerul este roșu posomorât. Fățarnicilor, fața cerului știți s-o judecați, dar semnele vremilor nu puteți! Neam viclean și preadesfrânat cere semn, și semn nu se va da lui, decât numai semnul lui Iona. Și, lăsându-i, a plecat. Atunci, venind ucenicii pe celălalt țărm, au uitat să ia pâini. Iar Iisus le-a zis: Luați aminte și feriți-vă de aluatul fariseilor și al saducheilor.”

Semnul lui Iona

Sfântul Atanasie cel Mare, Tratat despre întruparea Cuvântului şi despre arătarea Lui nouă, prin trup, Cap. IV, XXVI, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, p. 121

„În acelaşi timp nu a răbdat ca templul sau trupul Său să rămână mult timp aşa, ci arătându-l mort numai prin pătrunderea morții în el, l-a înviat îndată, a treia zi, purtând ca trofeu al biruinței Sale asupra morții nestricăciunea şi nepătimirea dobândită în trupul Său. Căci putea să ridice trupul chiar îndată din moarte şi să-l arate viețuind iarăşi. Dar Mântuitorul nu a făcut aceasta, rânduind cu înțelepciune şi acest lucru de mai înainte. Căci ar fi putut zice cineva că El nici nu a murit, sau că moartea nu L-a cuprins deplin, dacă s-ar fi arătat îndată înviat. Sau dacă moartea şi învierea s-ar fi petrecut în acelaşi moment, ar fi rămas nevăzută însuşirea nestricăciunii. De aceea trebuia să se arate trupul mort. Deci a înviat trupul Său numai a treia zi, ca să se arate moartea în trupul Său. Dar nu l-a lăsat mult timp în această stare, ca nu cumva să nu fie crezut că l-a înviat, socotindu-se că în acest timp ar fi ajuns la o stricare deplină; deci că nu mai poartă acelaşi trup, ci altul.”

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Despre Întruparea Domnului, Cartea a VI-a, Cap. XXIII, 3-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, pp. 853-854

„După pilda profetului Iona (Matei 12, 40), Domnul a prezis că Fiul omului va fi trei zile şi trei nopți în inima pământului şi totuşi, după a şasea a sabatului, în care a fost răstignit, n-a fost între cei morți decât o zi şi două nopți; atunci care este adevărul Cuvântului dumnezeiesc şi cum se află el? De bună seamă, este folosită aici figura numită sinecdocă, adică după ziua în care a fost răstignit a trecut o noapte şi ziua următoare, iar în cealaltă noapte a înviat. Şi astfel, adăugându-se şi noaptea care a precedat zilei sale, şi ziua care a urmat nopții sale, se cunoaşte că nu lipseşte nimic timpului întreg, care se umple de la partea sa. Sunt pline Scripturile Sfinte de aceste exemple de socoteală, dar nu este loc să le amintim pe toate. Astfel, când zice psalmul: Ce este omul că-ți aminteşti de el (Psalmi 8, 4), prin parte se-nțelege totul, fiindcă printr-un singur om se arată tot neamul omenesc.”