Matei 16, 20-24

„În vremea aceea Iisus a poruncit ucenicilor Lui să nu spună nimănui că El este Hristos. De atunci a început Iisus să spună ucenicilor Lui că El trebuie să meargă la Ierusalim și să pătimească multe de la bătrâni și de la arhierei și de la cărturari și să fie omorât și a treia zi să învieze. Și Petru, luându-L la o parte, a început să-L dojenească, zicându-I: Fie-Ți milă de Tine, să nu Ți se întâmple Ție aceasta. Iar El, întorcându-Se, a zis lui Petru: Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală Îmi ești; că nu cugeți cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor. Atunci Iisus a zis ucenicilor Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie.”

Mântuirea neamului omenesc

Sfântul Ioan Casian, Convorbiri duhovniceşti, Partea a II-a, A treia convorbire cu părintele Cheremon, Cap. XVII, 1-4, în Părinți și Scriitori Bisericești (1990), vol. 57, p. 549

„În felurite şi nenumărate chipuri, pe necercetate căi, Dumnezeu aduce neamului omenesc mântuirea. Pe cei ce voiesc şi sunt însetați de aceasta îi îndeamnă la o mai puternică înflăcărare, iar pe unii îi sileşte chiar fără voia lor. Aci ne ajută să ne îndeplinim dorințele pe care El le socoteşte de folos, aci ne insuflă începuturile unor do­rințe sfinte, dăruindu-ne începutul faptelor bune şi stăruința în ele. De aceea, când ne rugăm, Îl numim pe Domnul nu numai ocrotitor şi mântuitor, ci şi ajutor şi sprijin. Prin faptul că cel dintâi ne cheamă şi, fără ştirea şi voia noastră, ne atrage la mântuire, El este ocrotitor şi mântuitor, iar prin aceea că în străduințele noastre El ne ajută, iar când alergăm la El ne ridică şi ne întăreşte, Îl numim sprijin şi refugiu. La această mare dărnicie a milostivirii lui Dumnezeu gândindu-se fericitul apostol şi văzând că se găseşte înconjurat de dragostea lui Dumnezeu ca în mijlocul unei mări fără adânc şi fără margini, a strigat: O, adâncul bogăției şi al înțelepciunii şi al ştiinței lui Dumnezeu! Cât sunt de necercetate judecățile lui Dumnezeu şi de nepătrunse căile Lui! Căci cine a cunoscut gândul Domnului? Va încerca să golească de conținut admirația acestei ştiințe, de care s-a spăimântat acel mare învățător al neamurilor, oricine va crede că poate măsura cu mintea omenească adâncimea acelui abis de nemăsurat. Căci cel ce crede că poate să cuprindă cu mintea sau să exprime în cuvinte toată dragostea cu care făureşte Dumnezeu mântuirea oamenilor, acela fără îndoială că, tăgăduind adevărul cuvintelor apostolice, va afirma cu nelegiuită îndrăzneală că se pot cerceta judecăţile lui Dumnezeu şi I se pot afla căile. Voind să exprime printr-un simțământ omenesc grija şi dragostea pe care Domnul găseşte cu cale să ne-o atribuie cu neobosită evlavie şi negăsind în lume o astfel de dragoste, cu care s-o compare mai potrivit, el a asemănat-o cu aceea a unei mame devotate. Şi folosindu-se de acest exemplu, fiindcă nu poate găsi alt­ceva mai de preț în frica oamenilor, zice: Oare poate o femeie să uite de copilul său şi să nu-i fie milă de fiul pe care l-a purtat în pântecele său?”

(Pr. Narcis Stupcanu)