Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Matei 16, 24-28

Matei 16, 24-28

Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 30 Iul, 2020

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind întru Împărăția Sa.”

Valoarea și complexitatea sufletului

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 10, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 108-109

„(...) Spun cei ce se ocupă în chip amănunțit cu rațiunile lucrurilor noastre că partea rațională a sufletului e pe de o parte contemplativă, pe de alta, activă; contemplativă e prin minte, cunoscând cum sunt lucrurile, iar activă, prin chibzuință, care hotărăşte rațiu­nea dreaptă a celor ce sunt de făcut. Şi latura contemplativă o numesc minte, iar cea activă, rațiune; cea dintâi, înțelep­ciune, cea de a doua, prudență. Iar dacă aceasta e adevărat, învățătorul a numit, cum se cuvine, fapta prin cauză, nu rațiunea prin manifestarea ei materială, indicând deprinderea care nu are nimic contrar. Căci contemplativul stăruie în adevăruri, în chip rațional şi cunoscător, nu prin luptă şi strădanie, şi afară de ele nu primeşte să vadă altceva din pricina plăcerii față de adevăruri.”

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 65, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, p. 183

„Căci partea pasivă (pasională, pătimitoare) a sufletului se împarte, cum se spune, în cea care e supusă rațiunii şi în cea care nu e supusă rațiunii. Şi pe cea care nu e supusă rațiunii o împart în cea vegetativă, pe care o numesc naturală, şi în cea vitală, pe care o numesc iar naturală. Fiecare din acestea se activează independent de rațiune. Şi se spune că nu e supusă rațiunii, deoarece nu e condusă de rațiune, căci a creşte, sau a fi sănătos, sau a trăi nu depinde de noi. Iar cea care e supusă rațiunii se împarte tot în două, în poftă şi iuțime (furie sau mânie), şi se zice că e supusă rațiunii pentru că în cele bune se conduce de rațiune şi se supune ei. Pofta iarăşi o împart în plăcere şi întristare, căci pofta satisfăcută produce plăcere, iar nesatisfăcută, întristare. Şi iarăşi în alt mod, pofta se ramifică, zic, în patru, cu ea cu tot: pofta, plăcerea, frica şi întristarea. Căci deoarece dintre lucruri unele sunt bune, altele rele, iar acestea sunt sau prezente, sau viitoare, binele aşteptat l-a numit poftă, iar pe cel prezent, plăcere, pe când răul aşteptat l-a numit frică, iar pe cel prezent, întristare. Astfel plăcerea şi pofta sunt şi se văd în legătură cu cele bune, fie cu adevărat bune, fie socotite bune; iar întristarea şi frica, în legătură cu cele rele.”

(Pr. Narcis Stupcanu)