Matei 16, 24-28 (Valoarea sufletului)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Dacă vrea cineva să vină după Mine, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va voi să-și scape sufletul, îl va pierde; iar cine își va pierde sufletul pentru Mine, îl va afla. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câștiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Căci Fiul Omului va să vină întru slava Tatălui Său, cu îngerii Săi; și atunci va răsplăti fiecăruia după faptele sale. Adevărat grăiesc vouă: Sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea pe Fiul Omului venind întru Împărăția Sa.”

Nemurirea sufletului

Sfântul Atanasie cel Mare, Cuvânt împotriva elinilor, XXXIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 15, pp. 66-68

„Sufletul e nemuritor. Iar cu­noștința despre aceasta ni se face mai înțeleasă din cunoștința despre trup și din cea despre deosebirea acestuia de suflet. Căci dacă cuvântul nostru a dovedit că sufletul este altceva decât trupul și că trupul este muritor, e necesar ca sufletul să fie nemuritor dacă nu este ca trupul. Și iarăși, dacă sufletul se mișcă, precum s-a arătat, iar trupul nu se mișcă fără ca să fie mișcat de altele, urmează că sufletul se mișcă de la sine însuși și deci că se mișcă de la sine și după îngroparea trupului în pământ. Căci sufletul nu moare, ci moare trupul, din pricina plecării sufletului. Dacă ar fi mișcat și sufletul de trup, urmarea ar fi că, plecând cel ce-l mișcă, ar muri și sufletul. Dar dacă sufletul mișcă trupul, e necesar mai degrabă ca el însuși să se miște pe sine. Și dacă sufletul se mișcă prin sine, în mod necesar trăiește și după moartea trupului. Căci mișcarea sufletului nu e nimic altceva decât viața lui, precum și de trup zicem că trăiește când se mișcă și că moare când încetează mișcarea. Aceasta o poate vedea cineva în mod mai clar și din lucrarea sufletului în trup. Căci dacă și când a intrat în trup și s-a unit cu el, nu s-a contras și nu s-a măsurat potrivit cu micimea trupului, ci de multe ori, stând trupul pe pat și nemișcân­du-se și dormind ca în somn, sufletul veghează după puterea lui și depă­șește firea trupului și - ca și când ar pleca din trup, dar rămânând totuși în trup - își închipuie și contemplă cele mai presus de pământ, ba de multe ori se întâlnește și cu sfinții cei din afară de trupurile pământești și cu îngerii, cum nu ar avea mai bine și cu mult mai mult experiența nemuririi după ce se dezleagă de trup, când voiește Dumnezeu, Care l-a legat de trup? Căci dacă legat cu trupul a trăit viața cea din afară a trupului, cu mult mai mult va trăi și după moartea trupului și nu va înceta să trăiască pentru Dumnezeu Care l-a făcut astfel prin Cuvântul Său, Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea cugetă și se gândește el la cele nemuritoare și veșnice, fiindcă este el însuși nemuritor. Căci precum trupul muritor fiind, simțurile lui privesc la cele muritoare, așa e necesar ca sufletul care contemplă și cugetă cele nemuritoare să fie și el nemuritor și să trăiască pururi.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)