Matei 17, 1-9

„În vremea aceea a luat Iisus cu Sine pe Petru și pe Iacov și pe Ioan, fratele lui, și i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Și S-a schimbat la față înaintea lor și a strălucit fața Lui ca soarele, iar veșmintele Lui s-au făcut albe ca lumina. Și iată, Moise și Ilie s-au arătat lor, vorbind cu Dânsul. Și, răspunzând, Petru a zis lui Iisus: Doamne, bine este să fim noi aici; dacă voiești, vom face aici trei colibe: Ție una, și lui Moise una și lui Ilie una. Dar, pe când el vorbea, un nor luminos i-a umbrit și, iată, glas din nor zicând: Acesta este Fiul Meu Cel iubit, întru Care am binevoit; de Acesta să ascultați! Și auzind, ucenicii au căzut cu fața la pământ și s-au spăimântat foarte tare. Dar Iisus S-a apropiat de ei și, atingându-i, le-a zis: Sculați-vă și nu vă temeți! Și, ridicându-și ochii lor, nu au văzut pe nimeni decât numai pe Iisus singur. Și pe când se coborau din munte, Iisus le-a poruncit, zicând: Nimănui să nu spuneți ceea ce ați văzut, până când Fiul Omului va învia din morți.”

Lumina taborică

Sfântul Maxim Mărturisitorul, Ambigua, partea a doua, 46b, în Părinți și Scriitori Bisericești (1983), vol. 80, pp. 162-163

„Căci socotesc că cele petrecute la Schimbarea la Față, pe munte, arată în chip tainic cele două moduri generale ale teologiei: şi anume cel dintâi şi simplu şi necauzat care prin tăcere afirmă cu adevărat dumnezeirea prin singura şi totala negație şi lauda cuvenită a transcendenței ei, şi cel următor acestuia şi compus, care o descrie în chip măreț prin afirmare din cele cauzate. Prin acestea, pe cât e cu putință oamenilor să primească cunoştința înălțată despre Dumnezeu şi cele dumnezeieşti, ne duce, prin simbolurile potrivite nouă, spre amân­două modurile, dezvăluindu-ne, prin înțelegerea binecredincioasă a lucrurilor, rațiunile amândurora şi învățându-ne că simbol al celui dintâi e tot ce e mai presus de simțire, iar al celui de al doilea este ansamblul mă­rețelor opere supuse simțurilor. Căci din simbolurile mai presus de simțuri credem numai că adevărul mai presus de rațiune şi minte există, neîndrăznind nicidecum să cercetăm, sau neputând să înțelegem ce şi cum şi care este şi unde şi când, evitând impietatea iscodirii. Iar din cele supuse simțurilor, pe cât ne e cu putință, primind numai prin cugetare rațiunile descărnate, ca trepte ale cunoştinței despre Dumnezeu, spunem că El e toate câte L-am cunoscut din făpturile Lui în calitate de cauză*.”

* Tâlcuirea părintelui Dumitru Stăniloae: Schimbarea la Față mai reprezintă şi cele două moduri ale cunoaşterii de Dumnezeu: cea afirmativă şi cea negativă. Teologia afirmativă cunoaşte pe Dumnezeu din zidirile Lui, atribuindu-I într-un grad mare, în calitate de cauză, toate însuşirile făpturilor. Făpturile sunt astfel simboluri de care se foloseşte modul afirmativ de cunoaştere a lui Dumnezeu. Întrucât acest mod de cunoaştere vrea să cunoască ceea ce este Dumnezeu, el se bazează mai mult pe rațiunile descărnate ale cugetării.