Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Matei 17, 10-18

Matei 17, 10-18

Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 31 Iul, 2020

„În vremea aceea ucenicii L-au întrebat pe Iisus, zicând: Pentru ce, dar, zic cărturarii că trebuie să vină mai întâi Ilie? Iar El, răspunzând, a zis: Într-adevăr, mai întâi va veni Ilie și va așeza la loc toate. Eu însă vă spun vouă că Ilie a și venit, dar ei nu l-au cunoscut, ci au făcut cu el câte au voit; așa și Fiul Omului va pătimi de la ei. Atunci au înțeles ucenicii că Iisus le-a vorbit despre Ioan Botezătorul. Și, mergând ei spre mulțime, s-a apropiat de El un om, îngenunchind înaintea Lui și zicându-I: Doamne, miluiește pe fiul meu, că este lunatic și pătimește rău, căci adesea cade în foc și adesea în apă. Și l-am adus la ucenicii Tăi, însă ei n-au putut să-l vindece. Iar Iisus, răspunzând, a zis: O, neam necredincios și îndărătnic, până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceți-l aici la Mine! Atunci Iisus l-a certat și demonul a ieșit din el și copilul s-a vindecat din ceasul acela.”

Cum Își manifestă Dumnezeu bunătatea

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia IX, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 112-113

„Vă rog, dar, să nu trândăvim, ci fiecare din voi să se gândească în fiece clipă, de e cu putință, nu numai la binefacerea ce a făcut-o Dumnezeu cu tot neamul omenesc, ci şi la binefacerile făcute cu fiecare din noi; nu numai la cele mărturisite şi ştiute de toți, ci şi la cele personale şi tăinuite celorlalți oameni. Aşa vei putea mulțumi necontenit Stăpânului. Aceasta-i cea mai mare jertfă, ofrandă desăvârşită; aceasta ne este pricină de îndrăznire înaintea lui Dumnezeu. Şi cum? Am să vă spun eu! Cel care frământă necontenit în mintea lui aceste gânduri, cel care-şi cunoaşte bine nimicnicia sa, cel care se gândeşte la nespusa şi covârşitoarea iubire de oameni a lui Dumnezeu, Care rânduieşte viața noastră nu după cum merită păcatele noastre, ci după bunătatea Lui, ei bine, un om ca acesta îşi pleacă gândirea, îşi zdrobeşte cugetul, îşi micşorează toată mândria şi îngâmfarea, învață să fie smerit, să disprețuiască slava acestei vieți, să-şi râdă de toate cele văzute, să se gândească la bunătățile cele viitoare, la viața cea veşnică şi fără sfârşit. Un om cu un astfel de suflet aduce lui Dumnezeu jertfă adevărată şi bine plăcută, după cum spune profetul: Jertfa lui Dumnezeu duh umilit; inimă înfrântă şi smerită, Dumnezeu nu va urgisi (Psalmi 50, 18). Pe slugile cele cu judecată sănătoasă nu-i îndreaptă atât pedepsele şi osândele, cât binefacerile şi conştiința că nu sunt pedepsiți după cât merită pentru păcatele lor.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia X, VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, p. 125

„Dacă ai vrea să priveşti cu judecată şi cu cap pe toate care se săvârşesc după felul lor în fiecare zi de Creatorul universului spre binele nostru, vei găsi adânc de iubire de oameni. Care gând sau care minte va putea să atingă bunătatea lui nespusă, pe care o arată neamului omenesc, răsărind soarele peste răi şi buni, plouând peste drepți şi nedrepți şi dăruind şi cealaltă îndestulare?”

(Pr. Narcis Stupcanu)