„În vremea aceea, fiind întrebat Iisus de farisei când va veni Împărăția lui Dumnezeu, El le-a răspuns și a zis: Împărăția lui Dumnezeu nu va veni în chip văzut.
Matei 17, 24–27; 18, 1–4 9 (Darea pentru Templu)
„În vremea aceea s-au apropiat de Petru cei ce strâng darea pentru templu și i-au zis: Învățătorul vostru nu plătește darea? Ba da! – a zis el. Dar intrând în casă, mai înainte ca el să vorbească, Iisus i-a zis: Ce ți se pare, Simone? Regii pământului de la cine iau dări sau bir? De la fiii lor sau de la străini? El I-a zis: De la străini. Iisus i-a zis: Așadar, fiii sunt scutiți. Ci, ca să nu-i smintim pe ei, mergând la mare, aruncă undița și peștele care va ieși întâi ia-l și, deschizându-i gura, vei găsi un statir (un ban de argint). Ia-l și dă-l lor pentru Mine și pentru tine. În ceasul acela, s-au apropiat ucenicii de Iisus și I-au zis: Cine este, oare, mai mare în Împărăția cerurilor? Atunci Iisus, chemând la Sine un prunc, l-a pus în mijlocul lor și a zis: Adevărat zic vouă: De nu vă veți întoarce și nu veți fi precum pruncii, nu veți intra în Împărăția cerurilor. Deci cine se va smeri pe sine ca pruncul acesta, acela este cel mai mare în Împărăția cerurilor.”
Cine este mai mare în Împărăția cerurilor
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia LVIII, II, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, p. 674-675
„Ucenicii începuseră să fie geloși pe Petru. De aceea și evanghelistul notează lucrul acesta prin cuvintele: „În acel ceas”, adică atunci când Hristos l-a prețuit pe Petru mai mult decât pe ceilalți ucenici. Dintre cei doi frați, Iacov și Ioan, unul era întâi născut, dar lor nu le-a făcut această cinste. Și pentru că apostolilor le era rușine să mărturisească josnicul lor sentiment, nu spun pe față: „Pentru ce îl prețuiești pe Petru mai mult decât pe noi?”, nici nu-I zic: ,,Este el, oare, mai mare decât noi?” – le era rușine -, ci-L întreabă fără să numească pe cineva: „Cine este, oare, mai mare?” Ucenicii n-au fost pizmași când au văzut că Hristos a luat pe cei trei pe munte; dar i-a durut când Învățătorul lor a dat numai unuia prețuirea asta. Și nu i-a supărat numai asta! Se strânseseră mai multe lucruri care le-au aprins nemulțumirea. Mai înainte Domnul îi spusese lui Petru: Iți voi da cheile împărăției cerurilor (Matei 16, 19) și: Fericit ești, Simone, fiul lui Iona! (Matei 16, 17) Iar acum: „Dă-l lor pentru Mine și tine”. Îi nemulțumea apoi și îndrăznirea mare pe care o vedeau la Petru.
Iar dacă evanghelistul Marcu spune că nu L-au întrebat ucenicii pe Domnul, ci că vorbiseră între ei pe cale cine dintre ei este mai mare, aceasta nu contrazice deloc spusele evanghelistului Matei. Se poate ca ucenicii să fi făcut și una și alta; se poate ca și mai înainte, în alt timp, ucenicii să fi fost geloși pe Petru și o dată și de două ori; dar acum au și vorbit între ei și L-au și întrebat pe Hristos.
Tu însă, să nu-mi vezi numai vina lor, ci gândește-te și la altceva! În primul rând că nu cereau nimic din cele de aici; în al doilea rând că mai târziu au alungat din sufletul lor și această micime și că dădeau unul altuia întâietatea.
(...)Și le dă și o pildă minunată; dar nu le dă numai pilda, ci și așază un copil în mijlocul lor, rușinându-i prin vederea copilului și făcându-i să fie tot așa de smeriți și nevinovați ca și un copil.”