Matei 21, 12-14; 17-20

„În vremea aceea a intrat Iisus în templu şi a alungat pe toți cei ce vindeau şi cumpărau în templu şi a răsturnat mesele schimbătorilor de bani și scaunele celor care vindeau porumbei. Şi a zis lor: Scris este: «Casa Mea, casă de rugăciune se va chema», iar voi o faceți peşteră de tâlhari! Şi au venit la El în templu orbi şi şchiopi şi i-a făcut sănătoşi. Şi, lăsându-i, a ieşit afară din cetate, la Betania, şi noaptea a rămas acolo. Dimineața, a doua zi, pe când Se întorcea în cetate, a flămânzit; şi, văzând un smochin lângă cale, S-a dus la el, dar n-a găsit nimic în el decât numai frunze, şi i-a zis: De acum înainte să nu mai fie rod din tine în veac! Și smochinul s-a uscat îndată. Văzând aceasta, ucenicii s-au minunat, zicând: Cum de s-a uscat smochinul îndată?”

Înțelegerea tainelor Scripturii

Sfântul Grigorie de Nyssa, Tâlcuire amănunțită la Cântarea Cântărilor, în Părinți și Scriitori Bisericești (1982), vol. 29, pp. 114-116

„ (...) Nu trebuie să rămânem la literă, deoarece înțelesul nemijlocit al celor spuse ne vatămă în multe privințe viața noastră virtuoasă; ci să trecem la înțelesul nematerial şi duhovnicesc (inteligibil) în aşa fel, ca înțelesurile mai trupeşti să se strămute în minte şi în înțe­legere, înțelesul mai trupesc al celor spuse scuturându-se de pe ele asemenea prafului. De aceea zice că: litera omoară, iar duhul face viu (II Corinteni 3, 6), întrucât în multe locuri (ale Scripturii) istoria, dacă rămâne la faptele ei simple, nu ne înfățişează pildele unei vieți bune. Căci cu ce se foloseşte spre virtute cel ce aude că Osea, prorocul, a avut doi fii din curvie (Osea 1, 6) şi că Isaia a intrat la prorociță (Isaia 8, 3), dacă rămâne la litera celor spuse? Sau, cu ce ajută vieții virtuoase povestirile despre David, al cărui adulter şi ucidere se unesc cu aceeaşi urâciune? Dacă s-ar găsi vreun înțeles care să dezvăluie nevinovăția cuprinsă în ele, se va dovedi cu adevărat cuvântul Apostolului că litera omoară, căci ridică înțelesul de suprafață şi de ocară la înțelesuri mai dumnezeieşti. (...) Dar se pot aduna nenumărate cuvinte evanghelice în care altul este înțelesul nemijlocit şi altul cel urmărit prin cele spuse. Aşa sunt: apa făgăduită celor ce însetează, prin care cei credincioşi se fac izvoare de râuri, pâinea ce se pogoară din ceruri, biserica ce va fi surpată şi în trei zile ridicată, calea, uşa, piatra nesocotită de ziditori şi aşezată în capul unghiului, cei doi dintr-un singur pat, râşnița, cele care râşnesc, din care una va fi luată, cealaltă lăsată, stârvul, vulturii, smochinul care înmugureşte şi odrăsleşte mlădi­țele. Toate acestea şi cele asemenea ni s-au dat cu îndemnul de a folosi şi pătrunde îndemnurile dumnezeieşti şi a lua aminte la citire şi a cerceta în tot timpul de nu se află cumva în ele vreun înțeles mai înalt decât înțelesul nemijlocit, care să călăuzească înțelegerea spre lucrurile mai dumnezeieşti şi netrupeşti.”

(Pr. Narcis Stupcanu)