Matei 21, 28-32

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.”

Ce șanse are un păcătos să se mântuiască?

Sfântul Macarie Egipteanul, Alte șapte omilii, Cuvânt despre iubire, 16, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, p. 330

„Dar cum se transformă un suflet rănit (într-un suflet) frumos, cu chip strălucitor și demn de a trăi împreună cu Hristos? Cum altfel, dacă nu cunoscând atât chipul lui primar, cât și rănile și sărăcia lui (de după aceea)? Pentru că, dacă nu simte plăcere să poarte rănile și vânătăile păcatelor, nici nu-și justifică greșelile, Domnul nu ia în seamă urâțenia lui, ci, venind la el, îl îngrijește, îl vindecă și îi reface frumusețea (cea dintâi). Cu o condiție: Să nu mai aprobe în sinea sa, precum s-a spus, cele săvârșite și să nu se mai complacă în săvârșirea faptelor rele. (În același timp), să strige cu toată puterea către Domnul, pentru ca, având ajutorul Duhului celui bun, să se învrednicească a se elibera de patimi. Acesta este, deci, sufletul (sărac cu Duhul) pe care (Domnul) îl fericește. Vai, însă, de cel care nu mai simte rănile și presupune că nu are în sine nimic rău. La un astfel de suflet doctorul cel bun nu vine și, prin urmare, nu-l vindecă, iar lui nu-i pasă de răni și socotește că este bine și sănătos. Pentru că, zice Domnul: nu cei sănătoși au nevoie de doctor, ci cei bolnavi (Matei 9, 12)”.

Origen, Contra lui Celsus, Cartea a III-a, Cap. LXIX, în Părinți și Scriitori Bisericești (1984), vol. 9, pp. 218-219

„Am văzut că, potrivit gândirii sale, Celsus ține să sublinieze că este foarte greu să schimbi cu totul firea omului. Noi, însă, care știm că toți oamenii au din fire același suflet rațional și care susținem că nici o fire n-a fost creată rea de Creatorul lumii, dar că mulți oameni au devenit răi din lipsa unei educații mai îngrijite ori de pe urma exemplelor și îndemnurilor rele, încât la unii răul a devenit parcă o a doua natură, suntem convinși nu numai că nu este imposibil, dar nu-i nici măcar prea greu Cuvântului dumnezeiesc să îndrepte până și răul devenit a doua natură; cu o singură condiție, ca omul să accepte că el trebuie să se încredințeze pe sine lui Dumnezeu, Stăpânul tuturor, și să se poarte în așa fel încât să se facă bine plăcut lui Dumnezeu.”