Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Evanghelia zilei Matei 21, 28-32

Matei 21, 28-32

Galerie foto (1) Evanghelia zilei
Data: 12 Aug, 2020

„Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Și, ducându-se la cel dintâi, i-a zis: Fiule, du-te astăzi și lucrează în via mea. El însă, răspunzând, a zis: Nu vreau! Dar apoi, părându-i rău, s-a dus. Mergând la al doilea, i-a zis tot așa; acesta, răspunzând, a zis: Mă duc, doamne! Dar nu s-a dus. Care dintre aceștia doi a făcut voia tatălui? Zis-au Lui: Cel dintâi. Zis-a lor Iisus: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împărăția lui Dumnezeu. Căci a venit Ioan la voi în calea dreptății și n-ați crezut în el, dar vameșii și desfrânatele au crezut, iar voi ați văzut și nu v-ați căit nici după aceea, ca să credeți în el.”

Cum să ne pocăim

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Matei, omilia XLI, IV, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 23, pp. 497-498

„Înfricoşător este scaunul acela de judecată, osânda de neînlăturat, iar chinul de nesuferit. Dacă vrei să nu fii pedepsit nici aici, judecă-te singur, cere-ți singur socoteală de faptele tale! Ascultă ce spune Pavel: Dacă ne-am judeca pe noi înşine, n-am mai fi judecați (I Corinteni 11, 31); Dacă faci asta şi mergi înainte pe acest drum, vei dobândi şi cununa. Dar cum să mă pedepsesc pe mine însumi?, m-ai putea întreba.
Plângi, suspină cu amar, smereşte-te, chinuieşte-te, adu-ți aminte de păcatele tale, unul câte unul. Nu mic mijloc de pedepsire a sufletului este acesta. Dacă ai ajuns la zdrobirea inimii, atunci ştii că prin aceasta mai cu seamă se pedepseşte sufletul. Dacă ți-ai adus aminte de păcatele tale, atunci ştii câtă durere se naşte de aici. De aceea Dumnezeu dă unei astfel de pocăințe ca răsplată îndreptățirea, spunând: Spune tu mai întâi păcatele tale, ca să te îndreptezi (Isaia 43, 26). Nu-i puțin lucru pentru îndreptarea ta adunarea în minte a tuturor păcatelor tale, întoarcerea lor şi pe o parte şi pe alta, după felul lor, şi trecerea lor pe dinaintea ochilor tăi. Cel care face lucrul acesta ajunge la o atât de mare zdrobire de inimă, că socoteşte că nici nu merită să mai trăiască. Iar cel care a ajuns la această socoteală va fi mai moale ca ceara. Nu-mi vorbi mie numai de desfrânare, nici de adulter, nici de păcate recunoscute de toată lumea ca păcate, ci adună în mintea ta uneltirile tale ascunse, calomniile, grăirile de rău, deşertăciunile, pizmuirile tale şi toate păcatele la fel cu acestea! Că şi pentru aceste păcate nu vei suferi mică pedeapsă. Cel care ocărăşte se duce în iad (Matei 5, 22); bețivul nu are parte de Împărăția cerurilor (I Corinteni 6, 10); cel care nu iubeşte pe aproapele său supără atât de mult pe Dumnezeu, că nici mucenicia nu-i este de vreun folos (I Corinteni 13, 13); cel care nu poartă grijă de ai săi s-a lepădat de credință (I Timotei 5, 8); cel care disprețuieşte pe săraci este aruncat în foc (Luca 16, 22-31). Nu socoti, dar, mici aceste păcate, ci adună-le pe toate şi scrie-le ca într-o carte. Dacă le scrii tu, Dumnezeu ți le şterge.”

(Pr. Narcis Stupcanu)