Matei 22, 23-33

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus saducheii, cei ce zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise a zis: «Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soție pe cea văduvă și să ridice urmași fratelui său». Deci erau la noi șapte frați; și cel dintâi s-a însurat și a murit și, neavând urmaș, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei șapte va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii. Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui.”

Învierea trupurilor

Sfântul Grigorie de Nyssa, Despre facerea omului, cap. XXVIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1998), vol. 30, pp. 73-74

„Căci întrucât sufletul are în el o anumită înclinare şi plăcere față de trupul în care a locuit şi din pricina legăturii care le uneşte, trupul şi sufletul se recunosc unul pe altul, păstrând parcă unele semne speciale care îi ajută să deosebească fără să amestece în această masă comună ceea ce formează bunul său propriu. Or, dacă sufletul atrage iarăşi spre sine ceea ce ține de el, printr-o legătură de rudenie, atunci ce greutate ar fi pentru puterea dumnezeiască să adune laolaltă elementele înrudite care se atrag în chip firesc după ele? Căci faptul că, după despăr­țirea de trup, se păstrează în suflet anumite semne care mărturisesc cum că noi am format îna­inte o unitate, un întreg, ne-o dovedeşte dialogul purtat de Hristos în legătură cu iadul, în care, după ce trupurile au fost aşezate în mormânt, sufletele păstrează un semn oarecare trupesc, prin care au putut fi recunoscuți atât Lazăr, cât şi bogatul. De aceea, nu-i greu de crezut că are loc o reîntoarcere a trupurilor în viață la ceea ce a avut înainte, lucru pe care nimic nu ne opreşte să-l admitem dacă îl vom cerceta cât de cât atent. (…) În clipa în care Dumnezeu dă semnalul de pornire, părțile se unesc iarăşi cu cele asemănătoare lor, fără ca Făcătorul să mai trebuiască să resta­bilească ceva. Să ne gândim numai la plantele pământului, unde natura n-are nevoie să mai transforme ea bobul de grâu, de orz sau de orice altă sămânță de grâne ori de legume în pai sau în spic, căci fiecare sămânță îşi trage fără greutate şi de la sine hrana potrivită. (...) Or, ce poate fi atât de ieşit din comun dacă în cazul învierii, ca şi în cazul semințelor, fiecare înviat atrage la sine elementele care țin de el? Din toate acestea putem deduce că învățătura despre înviere nu cuprinde în ea nimic din ceea ce nu ar putea fi cunoscut prin experiență.”