Matei 22, 23-33 (Întrebarea saducheilor)

„În vremea aceea s-au apropiat de Iisus saducheii, cei ce zic că nu este înviere, și L-au întrebat, zicând: Învățătorule, Moise a zis: «Dacă cineva moare neavând copii, fratele lui să ia de soție pe cea văduvă și să ridice urmași fratelui său». Deci erau la noi șapte frați; și cel dintâi s-a însurat și a murit și, neavând urmaș, a lăsat pe femeia sa fratelui său. Asemenea și al doilea și al treilea, până la al șaptelea. În urma tuturor a murit și femeia. La înviere, deci, a căruia dintre cei șapte va fi femeia? Căci toți au avut-o de soție. Răspunzând, Iisus le-a zis: Vă rătăciți, neștiind Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu. Căci la înviere nici nu se însoară, nici nu se mărită, ci sunt ca îngerii lui Dumnezeu în cer. Iar despre învierea morților, oare n-ați citit ce vi s-a spus vouă de Dumnezeu, zicând: «Eu sunt Dumnezeul lui Avraam și Dumnezeul lui Isaac și Dumnezeul lui Iacov»? Dumnezeu nu este Dumnezeul morților, ci al celor vii. Iar mulțimile, ascultându-L, erau uimite de învățătura Lui.”

Să vorbim despre Înviere

Sfântul Ioan Gură de Aur, Predici la sărbători împărătești și Cuvântări de laudă la sfinți, în Părinți și Scriitori Bisericești (2015), vol. 14, p. 141

„Mai înainte v-am vorbit despre dogme și slava Unuia-Născut Fiul lui Dumnezeu și am închis gura acelora care-L lipsesc de vrednicia de Fiu al lui Dumnezeu și-L înstrăinează de Tatăl. Astăzi vreau să rostesc o predică morală și să vă îndemn cum să trăiți și cum să vă purtați. Dar, mai bine spus, cuvântul meu nu va mai fi numai moral, ci și dogmatic, căci mă gândesc să vă vorbesc despre înviere. O astfel de predică are multe înfă­țișări; ne îndreaptă și învățătura, ne pune în rânduială și viața noastră și ne scapă și de orice învinuire pe care am putea-o aduce purtării de grijă a lui Dumnezeu. Și, după cum atunci când nu credem în înviere ne irosim viața, ne-o umplem cu mii și mii de rele și ne-o întoarcem pe dos, tot astfel, când credem în înviere, credința aceasta ne dă temeiuri puternice despre purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ne face să ne îngrijim mult de virtute, să fugim cu toată graba de păcat și ne umple toată viața de liniște și pace. Un om care nu așteaptă să învieze, care nu așteaptă să dea socoteală de faptele făcute aici, ci socotește că totul se termină odată cu viața aceasta, nici nu se îngrijește să fie virtuos; și pentru ce să se îngrijească, de vreme ce nu așteaptă vreo răsplată pentru ostenelile sale? Nici nu fuge de păcate, pentru că nu crede că are să fie pedepsit pentru răutățile sale, ci se lasă în voia poftelor lui nebune și săvârșește tot felul de păcate. Dimpotrivă, un om care-i convins de Judecata viitoare, care are înaintea ochilor tribunalul acela înfricoșător, care se gândește la pedepsele acelea de neînlăturat și la hotărârea aceea pe care n-o poate ocoli duce cu orice preț o viață virtuoasă și fuge de desfrânare, de mândrie și de orice alt păcat. Și, în sfârșit, numai așa poate să închidă în mod deplin gura acelora care aduc învinuiri purtării de grijă a lui Dumnezeu.” 

(Pr. Narcis Stupcanu)