Matei 23, 13–22

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Pentru că închideți Împărăția cerurilor înaintea oamenilor; voi nu intrați și nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie vă rugați îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veți lua. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic și, dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei, de două ori mai mult decât voi. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceți: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfințește aurul? Ziceți iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este vinovat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este vinovat. Nebuni și orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul? Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el și pe toate câte sunt deasupra lui. Și cel ce se jură pe templu se jură pe el și pe Cel care locuiește în el. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu și pe Cel ce șade pe el.”

Grija față de cei încredințați

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia LVII, VI-VII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1989), vol. 22, pp. 242-243

„Ce cuvânt de apărare mai pot avea cei cărora li s-au încredințat păstorirea turmelor cuvântătoare, care din pricina trândăviei lor nu vor să aibă nici o grijă de oi şi, după cuvântul profetului (Iezechiel 34, 3-6), în fiecare zi pe unele le junghie, pe altele le văd sfâşiate de fiare, iar pe altele furate de străini? Şi doar aici osteneala e mai mică, iar grija de turmă e uşoară; că numai sufletul trebuie instruit. Iată ce spune Iacov: Ziua mă ardea arşița, iar noaptea sufeream de frig; şi nu se prindea somnul de ochii mei. Cine ar putea spune că pentru mântuirea celor păstoriți păstorul de suflete înfruntă necazuri şi primejdii? Nici unul din cei de acum n-ar îndrăzni să spună. Numai lui Pavel, dascălul lumii, îi este îngăduit să spună cu îndrăznire acestea şi mai mari decât acestea.
– Dar unde, aş putea fi întrebat, a îndurat Pavel acestea?
– Ascultă-l, că însuşi o spune: Cine este slab şi eu să nu fiu slab? Cine se sminteşte şi eu să nu ard? (II Corinteni 11, 29) Ce iubire de păstor! Căderile altora, spune Pavel, îmi măresc durerile mele. Smintelile altora îmi aprind cuptorul suferinței mele. Pe Pavel să-l imite toți cei cărora li s-a încredințat păstorirea oilor cuvântătoare! Să nu fie mai răi ca Iacov, care a vegheat cu mare grijă oile cele necuvântătoare atâta număr de ani! La păstorirea turmelor de oi, de este cineva trândav, nu-i vreo vătămare! Dincoace, însă, de se pierde o oaie cuvântătoare sau de e sfâşiată de fiare, paguba e multă, vătămarea e foarte mare, iar osânda nespusă.”