Matei 23, 23-28

„Zis-a Domnul către iudeii care veniseră la Dânsul: Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că dați zeciuială din izmă, din mărar și din chimen, dar ați lăsat părțile mai grele ale Legii: judecata, mila și credința; pe acestea trebuia să le faceți, iar pe acelea să nu le lăsați; călăuze oarbe, care strecurați țânțarul și înghițiți cămila! Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că voi curățați partea din afară a paharului și a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire și de lăcomie. Fariseule orb! Curăță întâi partea dinăuntru a paharului și a blidului, ca să fie curată și cea din afară. Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici! Că semănați cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, iar înăuntru sunt pline de oase de morți și de toată necurăția. Așa și voi, pe din afară vă arătați drepți oamenilor, iar înăuntru sunteți plini de fățărnicie și de fărădelege.”

Aparențele și realitatea

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia II, V, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 44-45

„Viața voastră să fie pe măsura învățăturilor, iar învățăturile să predice viața, căci credința fără fapte este moartă (Iacov 2, 26), iar faptele fără credință sunt tot moarte. De avem învățături sănătoase, dar viața ticăloasă, de nici un folos nu ne sunt învăță­turile; şi iarăşi, dacă avem viață curată, dar şchiopătăm în ce priveşte învățăturile, nici aşa nu avem vreun câştig. De aceea trebuie ca din amândouă părțile să întărim această zidire duhovnicească. Tot cel ce aude aceste cuvinte ale Mele, spune Hristos, şi le face pe ele, se va asemăna bărbatului înțelept (Matei 7, 24). Vezi, dar, că Hristos vrea ca noi să nu auzim numai, ci să şi facem şi să ne arătăm prin fapte ascultarea.”

Sfântul Chiril al Alexandriei, Închinare în Duh şi Adevăr, Cartea a Patrusprezecea, în Părinți și Scriitori Bisericești (1991), vol. 38, p. 492

„(...) Corectitudinea dogmatică şi dreapta înțelegere a cuvintelor dumnezeieşti a cuiva nu ne ajută cu nimic să-l socotim desăvârşit în virtute, dacă nu se adaugă la ea strălucirea în fapte. Căci numai cel destoinic în amândouă dobândeşte prețuirea celui desă­vârşit vrednic de laudă. Celui căruia îi lipseşte vreuna din cele două va fi admirat mai puțin în cele bune. Aceasta o arată şi Mântuitorul, spunând că cel ce învață, dar nu şi face, se va chema prea mic în Împărăția cerurilor, iar cel ce face şi învață, mare şi vestit?? (Matei 5, 19).”

Sfântul Macarie Egipteanul, Cele cincizeci de omilii duhovniceşti, omilia XVII, 12, în Părinți și Scriitori Bisericești (1992), vol. 34, pp. 181-182

„Cei ce grăiesc cuvinte duhovniceşti (fără să fi gustat din duhovnicie) sunt asemenea unui om care călătoreşte pe vreme de arşiță pe un câmp pustiu şi, făcându-i-se sete, îşi închipuie un izvor curgând şi pe sine bând (din el), pe când buzele şi limba lui se usucă de sete. Sau (se aseamănă) unui om care vorbeşte despre miere şi (spune) că este dulce, fără să fi gustat din ea şi fără să cunoască gradul dulceții (ei).”