Matei 24, 13-28

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Cel ce va răbda până la sfârșit, acela se va mântui. Și se va propovădui această Evanghelie a Împărăției în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; și atunci va veni sfârșitul. Deci, când veți vedea urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel Prorocul, stând în locul cel sfânt – cine citește să înțeleagă –, atunci, cei din Iudeea să fugă în munți, cel ce va fi pe casă să nu se coboare ca să-și ia lucrurile din casă, iar cel ce va fi în țarină să nu se întoarcă înapoi ca să-și ia haina. Vai de cele însărcinate și de cele ce vor alăpta în zilele acelea! Rugați-vă să nu fie fuga voastră iarna, nici sâmbăta. Pentru că va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și, dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, nu ar mai fi scăpat nici un trup, dar pentru cei aleși se vor scurta acele zile. Atunci, dacă vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeți. Căci se vor ridica hristoși mincinoși și proroci mincinoși și vor da semne mari și chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putință, și pe cei aleși. Iată, v-am spus de mai înainte. Deci, dacă vă vor zice vouă: Iată, este în pustie, să nu ieșiți; iată, este în cămări, să nu credeți. Căci, precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”

Să ne gândim la Judecata lui Hristos

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia IV, VIII, în Părinți și Scriitori Bisericești (1987), vol. 21, pp. 66-67

„Nu se cuvine să ne pierdem vremea în zadar, ci în fiecare zi și în fiecare ceas să avem înaintea ochilor scaunul de judecată al lui Hristos; să ne întrebăm care sunt acele fapte care ne pot da îndrăznire înaintea lui Dumnezeu și care sunt acelea care ne măresc osânda. Frământând așa acestea în gândurile noastre, vom birui patimile, vom potoli și vom omorî zburdările trupului nostru, mădularele noastre cele pământești, după cuvântul fericitului Pavel, desfrânarea, necu­răția, patima, pofta cea rea, mânia, lăcomia, slava deșartă, invidia (Coloseni 3, 5). Dacă omorâm aceste patimi, ca să nu mai lucreze în noi, vom putea primi harul Duhului, care este dragostea, bucuria, pacea, îndelungă-răbdarea, bunătatea, facerea de bine, credința, blândețea, înfrânarea (Galateni 5, 22). Acestea să arate deosebirea între un creștin și un necredincios! Acestea să fie semnele după care să ne recunoască lumea! Să nu ne împodobim numai cu numele de creștin, nici să ne mândrim cu înfățișarea! Dar, mai bine spus, chiar dacă am avea însușirile pe care le-am enumerat mai sus, nici atunci să nu ne mândrim, ci mai cu seamă, atunci să ne smerim. Că spune Hristos: Când veți face toate, să ziceți: Slugi netrebnice suntem. (Luca 17, 10)

Dacă vom fi cu luare aminte asupra noastră și ne vom îngriji de mântuirea noastră, vom putea să ne fim și nouă de foarte mare folos, scăpând de chinurile cele viitoare și să fim și dascăli folositori celor ce privesc la viața noastră...”