Matei 24, 27-33; 42-51 (A doua venire a lui Hristos)

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Precum fulgerul iese de la răsărit și se arată până la apus, așa va fi și venirea Fiului Omului. Că unde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii. Iar îndată, după strâmtorarea acelor zile, soarele se va întuneca și luna nu va mai da lumina ei, iar stelele vor cădea din cer și puterile cerurilor se vor zgudui. Atunci se va arăta pe cer semnul Fiului Omului și vor plânge toate neamurile pământului și-L vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere și cu slavă multă. Și va trimite pe îngerii Săi cu sunet mare de trâmbiță și îi vor aduna pe cei aleși ai Lui din cele patru vânturi, de la marginile cerurilor până la celelalte margini. Învățați de la smochin pilda: Când mlădița lui se face fragedă și odrăslește frunze, cunoașteți că vara este aproape. Asemenea și voi, când veți vedea toate acestea, să știți că este aproape, la uși. Privegheați, deci, că nu știți ceasul în care vine Domnul vostru. Aceea cunoașteți că, dacă ar ști stăpânul casei la ce strajă din noapte vine furul, ar priveghea și n-ar lăsa să i se spargă casa. De aceea și voi fiți gata, că, în ceasul în care nu gândiți, Fiul Omului va veni. Cine, oare, este sluga credincioasă și înțeleaptă pe care a pus-o stăpânul peste slugile sale ca să le dea hrană la timp? Fericită este sluga aceea pe care, venind stăpânul său, o va afla făcând așa. Adevărat zic vouă că peste toate avuțiile sale o va pune. Iar dacă acea slugă, rea fiind, va zice în inima sa: «Stăpânul meu întârzie» și va începe să bată pe cei ce slujesc împreună cu el, să mănânce și să bea cu bețivii, va veni stăpânul slugii aceleia în ziua când nu se așteaptă și în ceasul pe care nu-l cunoaște și o va îndepărta din dregătorie și partea ei o va pune cu fățarnicii. Acolo vor fi plângerea și scrâșnirea dinților.”

Lumea aceasta este umbră și vis

Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, Scrisoarea a II-a, 22, în Părinți și Scriitori Bisericești (1994), vol. 53, p. 33

„Când visăm nimic nu este sigur, nimic statornic: văzând nu vedem și auzind nu auzim, mâncând nu ne săturăm, primind mulțumiri nu suntem mulțumiți și alergând nu ajungem nicăieri. Tot așa de deșarte sunt și nădejdile oamenilor în acest veac! Ei gândesc că trebuie să urmărească lucruri care nu există ca și cum ele ar exista. Amăgirile se duc așa cum au venit, ca în somn, forme goale și deșarte se opresc o clipă lângă noi și se șterg în văzduh. Ne înconjoară și nu mai sunt, ni se pare că le prindem, dar ne scapă. Dar cine a auzit pe Cel Care spune: Scoală, de ce dormi? (Efeseni 5, 14) și s-a trezit din somnul acestui veac, acela a înțeles că toate ale veacului sunt mincinoase. S-a trezit și a fugit visul. Au fugit puterea și mărirea, s-au dus grija averii, frumu­sețea chipului, dorința onorurilor. Căci acestea sunt vise care nu-i mișcă pe cei ce veghează cu inima, ci-i frământă numai când dorm.”

(Pr. Narcis Stupcanu)